Germania vrea să limiteze vânzarea de companii către investitorii chinezi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Germania vrea să limiteze vânzarea de companii către investitorii chinezi

24 Octombrie 2016 / 16:07 272 accesări

Guvernul german a redeschis dosarul achiziției Aixtron, un furnizor de echipament de semiconductoare, de un grup de investitori chinezi, în contextual în care autoritățile de la Berlin sunt îngrijorate de apetitul chinezilor pentru companiile din industria germană, scrie Financial Times.

Aixtron a anunțat luni că ministrul economiei din Germania și-a retras certificatul prin care confirma că nu are nicio obiecție cu vânzarea companiei, ceea ce a însemnat revizuirea afacerii. Aixtron a anunțat că a fost informată de decizie vineri.

Compania a anunțat că revizuirea tranzacției ar putea afecta "ordinea publică" în Germania. Decizia este parte dintr-un val de măsuri protecționiste luate de Germania împotriva investițiilor chineze în țară, în special după ce Midae, o companie chinezească, a cumpărat producătorul german de roboți Kuka, una dintre cele mai inovative companii de inginerie, într-o tranzacție de 4,5 miliarde de dolari finalizată la începutul anului.

Miniștrii germani nu au reușit să susțină o ofertă alternativă de la un rival european. Cancelarul Angela Merkel s-a plâns că este o lipsă de reciprocitate, în condițiile în care China a impus restricții de investiții companiilor din Germania.

Germania a ajuns destinația de top a chinezilor care vor să investească în Europa.

Tranzacții record de 10,8 miliarde de dolari au fost anunțate în prima jumătate a acestui an. Investitorii chinezi au cumpărat 37 de companii germane în această perioadă, comparativ cu 39 de companii tot anul trecut.



Ştiri recomandate

12