Referindu-se la românul împușcat în Italia, ”Il Giornale” susține că ”statul italian este de partea hoților”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Referindu-se la românul împușcat în Italia, ”Il Giornale” susține că ”statul italian este de partea hoților”

Externe 21 Octombrie 2015 / 19:07 1084 accesări

”Statul italian este de partea hoţilor”, comentează publicaţia italiană ”Il Giornale”, argumentând că pensionarul care a împuşcat mortal un hoţ român a procedat bine, fiind nevoit să se apere singur, pentru că autorităţile sunt ineficiente, deşi anchetatorii nu cred că a fost legitimă apărare. ”Un pensionar de 65 de ani doarme în vila sa de trei etaje. Alături de el este soţia, iar la alt etaj, fiul şi soţia lui. Aude zgomote, pune mâna pe arma deţinută legal. Iese pe hol în întuneric şi întâlneşte un bărbat. Trage şi îl loveşte pe intrus, un român de circa 20 de ani. Doi complici fug. Un procuror îl acuză de exces de legitimă apărare, apoi de omor calificat. Riscă între 21 de ani de închisoare şi detenţie pe viaţă, dacă nu va beneficia de circumstanţe atenuante”, explică editorialistul Alessandro Sallusti. ”Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu cred că pensionarul avea dreptul să tragă şi bine a făcut. De zeci, dacă nu de sute de ori, aceste bande de infractori au atacat, au rănit sau chiar au omorât oameni. Mai bine un proces urât decât înmormântări frumoase la care să vină oficiali care să plângă cu lacrimi de crocodil. Nu am nicio milă de cei care intră noaptea în casele noastre. Chiar şi hoţii şi tâlharii pot avea accidente de muncă. Dar nu înţeleg de ce statul italian este de partea infractorilor şi de ce se ridică împotriva celor constrânşi să se apere singuri, din cauza ineficienţei statului”, notează ”Il Giornale”, care însă nu prezintă versiunea faptelor transmisă de autorităţi.

Pensionarul care a împuşcat mortal un român a făcut declaraţii false în faţa anchetatorilor, care au stabilit că presupusul hoţ se afla pe scara exterioară a vilei, nu în incinta acesteia, cum a afirmat italianul, informează site-ul publicaţiei ”La Stampa”. Anchetatorii nu au găsit urme de sânge în interiorul locuinţei, iar procurorii Alberto Nobili şi Antonio Pastore contestă versiunea prezentată de pensionar. În plus, autorităţile italiene au stabilit că românul nu era înarmat. ”Românul a fost împuşcat direct în inimă, în timp ce se afla pe scara exterioară a vilei; nu intrase încă în locuinţă”, a declarat o sursă din cadrul investigaţiei. Francesco Sicignano, în vârstă de 65 de ani, a fost pus sub acuzare pentru omor calificat, modificându-se încadrarea iniţială, de omor calificat prin exces în legitimă apărare. Matteo Salvini, liderul formaţiunii xenofobe Liga Nordului, a exprimat susţinere pentru pensionarul italian, afirmând că ”hoţul a murit la locul de muncă”, iar guvernatorul regional, Roberto Maroni, membru al aceleiaşi formaţiuni, a anunţat că autorităţile locale vor asigura apărarea judiciară a inculpatului. ”Din august până acum, din ce ştim noi, vila a fost spartă de patru ori. Sunt oameni buni, au copii în casă. Dacă aş fi fost în aceeaşi situaţie, l-aş fi împuşcat şi eu”, a declarat un vecin al pensionarului. Carabinierii au stabilit că omul făcuse o plângere pentru furt în urmă cu un an.

Citește și:

Români suspectaţi de furt, căutaţi de autorităţile malteze

Poliţia spaniolă a arestat nouă români care jefuiau turişti pe aeroporturile din Murcia şi Alicante

Români prinși la furat, la Roma

Doi români prinşi la furat într-o clădire din Roma au sărit de la balcon

Trei hoţi români, care salutau după fiecare jaf, prinşi în Italia

Jenant! Patru români, condamnaţi fiindcă au furat monede aruncate de turişti la Turnul Londrei

Taguri articol


12