S-au descoperit 715 exoplanete noi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-au descoperit 715 exoplanete noi

Monden 28 Februarie 2014 / 00:00 582 accesări

NASA a anunţat descoperirea a 715 noi exoplanete, planete aflate în afara Sistemului nostru Solar, cu ajutorul telescopului spaţial Kepler. Graţie acestor noi descoperiri, numărul de exoplanete confirmate până în prezent a ajuns la aproape 1.700, iar cel al planetelor potenţiale, la peste 3.600, a precizat NASA într-o conferinţă de presă. Aproape 95% dintre aceste exoplanete sunt mai mici decât Neptun, o planetă care este, totuşi, de aproape patru ori mai mare decât Terra. Patru dintre ele sunt de 2,5 ori mai mari decât Terra şi se află într-o zonă cu potenţial pentru existenţa vieţii umane, fiind situate la o distanţă potrivită de steaua lor, şi au temperaturi care permit menţinerea apei.

Una dintre aceste noi planete potenţial locuibile, denumită Kepler-296f, se află pe orbita unei stele al cărei diametru este pe jumătate faţă de cel al Soarelui şi cu o strălucire de doar 5% din cea a acestui astru. Kepler-296f este de două ori mai mare decât Terra, însă oamenii de ştiinţă nu ştiu dacă această exoplanetă este gazoasă, cu o atmosferă densă de hidrogen şi heliu, sau dacă este acoperită de oceane. Cele 715 exoplanete se află pe orbitele a 305 stele. Aceste noi planete şi sisteme solare seamănă puţin cu al nostru, fapt de bun augur pentru viitor, când viitorul telescop spaţial James Webb, succesorul lui Hubble, va explora caracteristicile acestor lumi noi. Telescopul Kepler, care a costat 600 milioane de dolari, a fost lansat de NASA în 2009, pentru a monitoriza, timp de cel puţin patru ani, peste 100.000 de stele care seamănă cu Soarele nostru, aflate în constelaţiile Lebedei şi Lirei, şi pentru a găsi planete asemănătoare cu Terra. Telescopul Kepler s-a defectat la jumătatea anului 2013.



12