100 - o expoziţie unică, în spaţiu neconvenţional!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

100 - o expoziţie unică, în spaţiu neconvenţional!

Cultură 29 Noiembrie 2018 / 16:01 2574 accesări

Expoziţia “100” vă invită să îi fiţi privitori şi spectatori, luni, 3 decembrie 2018, ora 14.00, la Campusul Universităţii “Ovidius” din Constanţa, în hol. Iniţiativă a specializărilor Arte Plastice, Teatru şi Coregrafie din cadrul Facultăţii de Arte, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, evenimentul a fost gândit şi dimensionat în spiritul celebrării, în oraşul nostru, a Centenarului Marii Uniri şi a Primului Război Mondial, pe câteva coordonate esenţiale. Una dintre acestea se referă la profesorii care formează echipe împreună cu studenţii şi îşi prezintă, de la egal la egal, creaţiile în faţa publicului spectator, celebrând astfel Centenarul Marii Uniri şi în mod simbolic, nu doar prin contemplare. Cu acest prilej, tinerii studenţi devin cunoscuţi în spaţiul artistic şi sunt promovaţi şi sprijiniţi. Prin modalitatea de lucru aleasă şi prin subiect vor pătrunde în intimitatea conceptului de celebrare a Centenarului, ale cărui valori vor sta astfel la baza viitoarei lor cariere şi formare ca artişti naţionali şi nu numai.

O altă coordonată extrem de importantă se referă la public. Dincolo de publicul format din cunoscători, “100” se adresează tuturor categoriilor de spectatori, cărora li se oferă posibilitatea de a identifica, înţelege şi admira valorile naţionale “traduse” în limbaj plastic.

Conştientizarea unui mesaj nu se produce neapărat ca o revelaţie. Ea poate fi educată, oră după oră, zi după zi şi asta va face evenimentul nostru: va dimensiona spaţiul academic, invitând la admiraţie şi conştientizare a importanţei celebrării a 100 de ani de la Marea Unire şi de la Primul Război Mondial prin reasamblarea estetică, în fiecare dintre ramurile importante ale artei, a tuturor elementelor care formează acest concept de „mare unire”. “100” vă rămâne în holul Campusului Universităţii “Ovidius” din Constanţa o perioadă suficient de lungă pentru a intra în conştiinţa colectivă. În fiecare zi, mii de studenţi vor trece pe lângă expoziţie şi, încetul cu încetul, o vor transforma într-o limită vizuală a propriului spaţiu, ce îi va întovărăşi pe întreg parcursul zilei şi după părăsirea zonei. De asemenea, prin promovarea tinerilor studenţi încă de pe băncile universităţii, în cadrul acestui eveniment cu specific naţional, spaţiul artelor plastice va câştiga câteva generaţii de creatori extrem de conştienţi de importanţa respectării şi celebrării valorilor naţionale ale României. Relaţia student-profesor se va consolida şi dimensiona în cadrul unei experienţe dinamice şi sub egida unui eveniment de marcă, 100 pentru Centenarul Marii Uniri şi a Primului Război Mondial.

Organizatori / curatori: Gheorghe Caruţiu, Alina Cristea, Sînziana Romanescu, Alexandru Şerbănescu, Lelia Rus, Ovidiu Felipov. Participanţi: Florin Stoiciu, Gheorghe Fărcășiu, Ilyia Iankov, Miruna Hasegan, Eduard Andrei, Raina Ștefanov, Maria Teodorescu, Irina Nasie, Ioana Nechita, Adina Dogaru, Mihaela Florescu, Cosmin Șușu, Carmen Dordea, Andreea Ifrim, Nicoleta Constantinescu, Bianca Prisecaru, Alexandra Maciac, Monica Rus, Mihaela Pancrat, Anca Caba, Anca Georgescu, Crina Drăgoi, Maria Seceleanu, Vasile Lazăr, Ionuț Orodel, Viorel Ungureanu, Cătălin Trandafir, Alina Drenea, Victoria Radu.

Expoziţia poate fi vizitată până în luna martie a anului 2019, în fiecare zi a săptămânii, de dimineaţă şi până la ora 17.00.

Intrarea este liberă.



12