2.000 de copii, cazaţi la Eforie Sud într-o tabără de nota...7!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

2.000 de copii, cazaţi la Eforie Sud într-o tabără de nota...7!

Social 30 Iunie 2006 / 00:00 1608 accesări

România este ţara cea mai lovită de inundaţii din toată Europa. După ce, anul trecut, puhoaiele de apă au lovit cu putere în majoritatea zonelor ţării, Autoritatea Naţională pentru Tineret (ANT) a lansat un program de ajutorare a copiilor din zonele sinistrate. Prin intermediul campaniei "O rază de speranţă", peste 700 de copii din zona Banatului au petrecut sejururi gratuite în taberele de pe litoral. Suferinţele românilor au continuat în această primăvară, cînd alte mii de oameni au rămas pe drumuri. Prăpădul a fost atît de mare, încît autorităţile au decis că dacă tot nu pot să le asigure oamenilor un acoperiş deasupra capului, măcar să mai aline din suferinţele copiilor acestora. În urma suplimentării fondurilor alocate ANT cu 10 miliarde de lei vechi, cîteva sute de copii sinistraţi din judeţele riverane Dunării au ajuns la începutul acestei săptămîni, în taberele din Eforie Sud, Costineşti şi 2 Mai.

Şeful Cancelariei primului ministru, Aleodor Frâncu, şi preşedintele ANT, Karoly Borbely, au efectuat, ieri, o scurtă vizită în taberele din staţiunile litorale. "Sînt cam puţini copii. Unde sînt ceilalţi?" a întrebat Frâncu imediat cum a ajuns în Tabăra de la Eforie Sud. Şeful DJT Constanţa, Claudiu Teliceanu, l-a asigurat că micuţii se bucură din plin de mare, soare şi nisip, după care Frâncu a întrebat despre situaţia spaţiilor de cazare. A vizitat dormitoarele şi a inspectat grupurile sanitare. Constatînd că adolescenţii sînt obligaţi să stea şi cîte şase într-o cameră, Frâncu i-a cerut lui Teliceanu să "remedieze situaţia".

După ce a ajuns pe plajă, oficialul guvernamental a cerut lămuriri cu privire la statutul plajelor administrate de DJT şi a stat de vorbă cu mai mulţi copii. Nemulţumit de starea dotărilor din tabăra vizitată, Frâncu a declarat că Executivul va continua strategia de modernizare a infrastructurii în unităţile de cazare, însă litoralul mai are de aşteptat, întrucît primele proiecte vor fi derulate în staţiunile… Predeal, Sinaia şi Sovata. "Lucrurile nu stau deloc aşa cum ne-am fi aşteptat. Trebuie să exploatăm această infrastructură care, din păcate, nu se poate compara cu situaţia existentă în ţările europene. Mă refer la reabilitarea grupurilor sanitare, dar şi la asigurarea calităţii hranei copiilor. Dacă ar fi să apreciem starea tehnică a taberei din Eforie Sud, pe o scară de la 1 la 10, cu siguranţă aceasta ar primi cu foarte multă îngăduinţă, doar nota 7", a declarat Frâncu. La rîndul lui, Borbely a spus că reprezentanţii ANT vor susţine organizarea unor concursuri de idei în vederea transformării taberelor de copii în unităţi atractive pentru turişti. Potrivit reprezentanţilor DJT, pînă la sfîrşitul sezonului estival, peste 2.000 de copii din mai multe judeţe vor petrece cîte două săptămîni în staţiunile Eforie Sud, Costineşti şi 2 Mai. Printre aceştia se află şi 21 de copii din Ostrov şi alţi 5 din Cernavodă, ale căror familii au fost afectate de inundaţii.

Taguri articol


12