300.000 lei pentru judecarea în libertate a fostului preşedinte OADO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

300.000 lei pentru judecarea în libertate a fostului preşedinte OADO

Eveniment 19 Ianuarie 2007 / 00:00 763 accesări

Tribunalul Bucureşti a hotărît, ieri, valoarea cauţiunii pentru eliberarea provizorie a fostului şef al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), Florentin Scaleţchi. Pentru a putea fi judecat în libertate, acesta va trebuie să plătească 300.000 de lei, sumă ce este garantată prin ipoteca asupra unui imobil din localitatea Breaza de Jos. Avocaţii lui Scaleţchi trebuie să depună pînă la sfîrşitul acestei luni, la cartea funciară, încheierea şedinţei de ieri, privind instituirea ipotecii pe locuinţa respectivă. Tot atunci se va discuta admisibilitatea eliberării pe cauţiune a fostului preşedinte al OADO. De semenea, în cazul în care magistraţii Tribunalului Bucureşti vor decide că măsura arestării preventive nu este justificată, toate demersurile referitoare la cauţiune nu vor mai fi valabile. Potrivit rechizitoriului, Florentin Scaleţchi a fost trimis în judecată, fiind acuzat de corupţie şi înşelăciune, întrucît a cerut bani de la diverşi inculpaţi susţinînd că poate interveni în favoarea lor pe lîngă magistraţi sau funcţionari ai Ministerului Justiţiei şi Interpol. În acelaşi proces este acuzat şi Ilie Mărgean, zis Bălăceanu, pentru cumpărare de trafic de influenţă. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin că, în cursul anului 2005, preşedintele OADO a cerut şi a primit de la o persoană, care ulterior l-a denunţat, peste 20.000 de euro. Scaleţchi a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, pentru reducerea, la judecarea recursului, a pedepselor ce fuseseră aplicate denunţătorului de către instanţa inferioară. În perioada aprilie-octombrie 2006, Scaleţchi a cerut 25.000 de euro de la două persoane, cercetate de DNA Braşov pentru evaziune fiscală, promitîndu-le acestora că va interveni pe lîngă procurori pentru adoptarea în cauză a unei soluţii favorabile denunţătorilor. Fostul preşedinte OADO a fost prins în flagrant de anchetatori în timp ce primea, la 1 noiembire, de la evazionişti ultima tranşă, de 10.000 de euro. Tot în cursul anului trecut, Florentin Scaleţchi a pretins şi primit de la Ilie Mărgean 8.000 de euro, în schimb a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din Ministerului Justiţiei şi Interopol, pentru derularea formalităţilor necesare procedurii de transfer a lui Valter Leonard Mărgean dintr-o închisoare din Spania într-una din ţara noastră. Procurorii au dispus luarea de măsuri asiguratorii constînd în instituirea sechestrului asupra următoarelor sume de bani: 30.930 de euro, 1.750 de dolari şi 65.000 de lei. Fostul preşedinte al OADO şi-a susţinut, în 5 decembrie, nevinovăţia în faţa Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor şi a acuzat faptul că nu i-au fost respectate drepturile. Audierea s-a încheiat cu propunerea de a elabora un document care va fi remis instituţiilor care ar putea fi atenţionate în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor omului în acest caz.



12