44 de "Mici Ambasadori ai mediului", în tabără la Costineşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru că adulţii nu fac suficient pentru protecţia mediului înconjurător

44 de "Mici Ambasadori ai mediului", în tabără la Costineşti

Social 28 Iulie 2006 / 00:00 1057 accesări

Peste 2.000 de elevi din toată ţara au participat la prima ediţie a competiţiei "Mici Ambasadori ai mediului", iniţiată la jumătatea lunii mai de Garda Naţională de Mediu, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetarii şi “Unilever”, premiul constînd în participarea la o tabară de mediu la Costineşti. Pe parcursul a trei săptămîni, în intervalul 29 mai - 15 iunie, elevi ai claselor V-VII au realizat proiecte individuale pe tema "De ce crezi că poţi să fii Ambasadorul de mediu al judeţului sau sectorului tău", sub coordonarea directă a profesorilor implicaţi. Gradul de participare la concursul naţional a fost de 93%, 39 din cele 42 de judeţe ale ţării desemnîndu-şi cîştigătorii în urma unui proces de jurizare în care au fost implicaţi inspectori şcolari, psihologi şi reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu. Au fost desemnaţi 44 de "Mici Ambasadori ai mediului" din 39 de judeţe şi din Capitală, cîte unul din fiecare judeţ, respectiv sector, în cazul Bucureştiului. "Ambasadorii" selectaţi participă, pînă în data de 2 august, la tabăra de mediu organizată la Costineşti.

La deschiderea oficială a manifestării, care a avut loc, ieri, la „Casa Duca” din Costineşti, au participat ministrul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Sulfina Barbu, soţia noului Ambasador în România al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Tesca Barnett - Osman, Corporate Affairs Director “Unilever”, Alexandra Olaru, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu, precum şi mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor teritoriale cu atribuţii pe probleme de mediu. Sulfina Barbu a declarat că scopul acţiunii este de a convinge cît mai mulţi copii de a avea o atitudine generoasă faţă de mediul înconjurător. “Mediul este o prioritate în UK pentru că schimbările climatice nu au graniţe. De asemenea, nici poluarea nu cunoaşte graniţe, iar gunoiul nu are naţionalitate. Sînteţi ambasadori ai mediului, sînteţi cei care răspîndiţi cuvîntul, sînteţi cîştigători”, s-a adresat celor prezenţi Tesca Barnett - Osman. Competiţia a atras atenţia în mod special şcolarilor mai mari, 61% din cîştigători fiind elevi în clasa a VII-a, urmaţi de reprezentanţii clasei a VI-a şi de mai micii lor colegi din clasa a V-a. Cea mai importantă misiune a tinerilor participanţi la tabară va fi aceea de a elabora proiecte de mediu care să poata fi implementate. Cele mai bune trei proiecte vor fi puse în practică în şcolile elevilor cîştigători, cu ajutorul “Unilever”.



12