Accesarea fondurilor structurale, periclitată de confuzii legislative

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accesarea fondurilor structurale, periclitată de confuzii legislative

Administrație 23 Noiembrie 2006 / 00:00 840 accesări

Potrivit declaraţiilor preşedintelui Patronatului Serviciilor Publice (PSP), Florian Dudu, textele Legii nr. 51/2006 şi cel al Legii nr. 241/2006, privind serviciile publice, în formele în care au fost promulgate elimină conceptul de asociaţii intercomunale şi îl înlocuieşte cu cel de asociaţii intercomunitare. "Modificările făcute în textele proiectelor de lege, în urma dezbaterilor din Parlament, dovedesc că legiuitorul nu a observat că autorităţile locale trebuie să aibă la dispoziţie două structuri asociative diferite şi complementare, una de drept public şi cealaltă de drept privat, aşa cum ele funcţionează în toate ţările europene, cel mai bun exemplu fiind Franţa", a explicat Dudu. Potrivit preşedintelui PSP, confuziile legislative pot duce la pierderea unor finanţări din fonduri structurale, dînd exemplu, în acest sens, mai multe localităţi de pe Valea Trotuşului: "Un număr de 51 de localităţi din bazinul hidrografic Trotuş ar putea pierde o finanţare de 54 de milioane de euro pentru un proiect de canalizare, deoarece cadrul legislativ nu le permite asocierea". În opinia lui, soluţia pentru acest caz rămîne asociaţia intercomunală. "Am avut o discuţie cu secretarul de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Mircea Toader, şi am găsit două soluţii pentru acest caz. Prima dintre ele ar fi elaborarea unei legi speciale pentru situaţia din bazinul hidrografic Trotuş, iar cea de-a doua presupune adoptarea în textele legilor a conceptului de asociaţie intercomunală", a declarat preşedintele PSP. "Dincolo de elementele utile pe care le aduce în privinţa eficientizării actiului administrativ şi a serviciilor publice, legea administraţiei publice locale şi pachetul de legi privind gospodărirea comunală comportă o serie de inadecvări, incoerenţe şi lacune, în special în ceea ce priveşte recunoaşterea şi reglementarea celor două forme asociative în care se pot angaja autorităţile publice, asociaţiile intercomunale şi asociaţiile intercomunitare", a spus Dudu. El consideră că este necesar ca în textele legii să existe ambele forme asociative, deoarece ele au o natură diferită în raport cu dreptul public şi cel privat. "Asociaţiile intercomunale de drept public sînt instrumente de eficientizare a actului de administraţie publică, de gestiune integrată a resurselor intercomunale şi de dezvoltare durabilă, în timp ce asociaţiile intercomunitare de drept privat sînt instrumente de cooperare punctuală şi de mobilizare a unui număr larg de actori sociali", a explicat preşedintele PSP. Florian Dudu a spus, de asemenea, că legea administraţiei publice locale ar putea fi modificată pînă în martie 2007. "Deşi a fost promulgată, această lege va intra în vigoare abia în martie 2007, iar Executivul mai are aproape cinci luni pentru a modifica aceste articole", a concluzionat preşedintele PSP.



12