Adolescenții americani și-au desemnat preferații

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adolescenții americani și-au desemnat preferații

Monden 12 August 2014 / 00:00 419 accesări

Filmele „The Fault In Our Stars” şi „Divergent” şi grupul pop-dance One Direction au dominat ediţia din 2014 a galei Teen Choice Awards, organizată duminică seară, la Shrine Auditorium din Los Angeles. Lungmetrajul „The Fault In Our Stars” a câştigat şapte trofee, impunându-se inclusiv la categoriile Cel mai bun film dramatic, Cel mai bun sărut, Cea mai bună actriţă dintr-un film dramatic pentru Shailene Woodley şi Cel mai bun actor dintr-un film dramatic pentru Ansel Elgort. Celălalt film din 2014 în care aceiaşi actori au jucat împreună, „Divergent” a fost desemnat Cel mai bun film de acţiune și aventuri.

Filmul „The Hunger Games: Catching Fire / Jocurile foamei: Sfidarea” a câştigat la rândul său două trofee: pentru Cel mai bun actor dintr-un film SF/ fantasy pentru Josh Hutcherson şi cel pentru Cel mai bun personaj negativ dintr-un film pentru Donald Sutherland. „Pretty Little Liars” a dominat categoriile din domeniul televiziunii, fiind desemnat Cel mai bun serial-dramă, iar protagoniştii săi, Ian Harding şi Lucy Hale, au fost desemnaţi Cel mai bun actor dintr-un serial dramă, respectiv Cea mai bună actriţă dintr-un serial dramă. Grupul pop britanic One Direction a dominat categoriile muzicale, câştigând opt trofee în timpul acestei gale televizate, inclusiv cele pentru Cel mai bun grup, Cel mai bun turneu de vară pentru „Where We Are”, Cel mai bun cântec de dragoste pentru „You and I”, Cel mai bun cântec de despărţire pentru „Story of My Life” şi Cel mai bun single pentru „Story of My Life”. Actriţa şi cântăreaţa Selena Gomez a fost recompensată cu trofeul Ultimate Choice pentru întreaga carieră.

Gala Teen Choice Awards 2014, prezentată de starul serialului „Teen Woolf” Tyler Posey şi vedeta serialului „Modern Family” Sarah Hyland, a inclus prestaţii pe scenă ale unor artişti precum Demi Lovato, Rixton şi Jason Derulo, iar printre prezentatorii evenimentului s-au aflat Jennifer Lopez, Taylor Swift, Ian Somerhalder şi Kellan Lutz.

Taguri articol


12