Al nouălea taifun din acest sezon loveşte puternic Tokyo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Al nouălea taifun din acest sezon loveşte puternic Tokyo

Externe 22 August 2016 / 17:59 477 accesări

Taifunul Mindulle, al nouălea din acest sezon în Asia, a lovit duminică, în cursul după-amiezii, zone din apropierea capitalei Tokyo, însoțit de ploi diluviene, obligând companiile aeriene să anuleze sute de zboruri și perturbând circulația rutieră și feroviară, relatează AFP. Cele două piste ale aeroportului internațional din Tokyo, situat la Narita, au fost închise din cauza rafalelor puternice de vânt care au dus la evacuarea momentană a turnului de control, potrivit unei surse aeroportuare. Taifunul, însoțit de rafale ale vântului cu viteze de circa 180 km/oră, a ajuns la amiază pe coasta Tateyama, la sud de Chiba, prefectura limitrofă cu Tokyo. Aproximativ 30 de persoane au fost rănite, a informat postul public NHK, citând surse ale echipelor de salvare.

Mindulle este însoțit de ploi abundente care s-au abătut asupra capitalei și cartierelor periferice în cursul după-amiezii și în primele ore ale serii. Autoritățile au lansat avize de pregătire pentru evacuarea a zeci de mii de locuințe unde există riscul producerii de inundații și alunecări de teren. Trenurile au fost oprite sau întârziate la ore de vârf, iar cele care au circulat au fost arhipline și au avut un regim redus de viteză. Peste 500 de zboruri au fost anulate de principalele companii aeriene, Japan Airlines (JAL) și All Nippon Airways (ANA). Taifunul, a cărui putere s-a mai domolit, s-a îndreptat seara spre nord-est, antrenând puternice precipitații asupra regiunii Fukushima. Circa 20 - 30 de taifunuri se abat în fiecare an asupra Asiei, iar dintre acestea aproape jumătate afectează Japonia.

Taguri articol


12