Americanii se pregătesc să investească la Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Americanii se pregătesc să investească la Mangalia

Politică 27 Februarie 2015 / 00:00 1551 accesări

O delegație militară şi civilă din partea Ambasadei SUA la București s-a aflat, în această săptămână, în vizită în Mangalia, cu scopul identificării unor proiecte social-umanitare, care ar urma să fie finanţate de partea americană. Din delegaţie au făcut parte mai mulţi ofiţeri ai Armatei Statelor Unite, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei. Într-o primă etapă, americanii au vizitat Spitalul municipal, unde au discutat cu directorul instituţiei, dr. Liviu Mocanu, despre renovarea unui corp de clădire din incinta unităţii medicale. Cu aceeaşi ocazie, militarii americani au donat Spitalului 417 rame de ochelari cu lentile ajustabile. Ulterior, oaspeţii străini au avut o întrevedere cu primarul Cristian Radu pentru a analiza mai multe proiecte comunitare, care urmează să fie implementate de către US Army la Mangalia. Printre acestea se numără construirea unei şcoli pentru copiii cu nevoi speciale, modernizarea actualei creșe, precum şi construirea uneia noi. În următoarea perioadă vor avea loc evaluarea tehnico-financiară a proiectelor şi aprobarea acestora, prin intermediul Ambasadei SUA. În cursul lunii aprilie, militarii americani vor reveni la Mangalia pentru demararea proiectului de modernizare a unui corp de clădire la Spitalul municipal.



12