Atac cibernetic asupra serverelor ICAO. Au fost afectate guverne și companii aeriene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atac cibernetic asupra serverelor ICAO. Au fost afectate guverne și companii aeriene

Externe 28 Februarie 2019 / 11:14 376 accesări

ICAO, agenţia ONU specializată în transportul aerian, a ascuns timp de luni de zile atacul informatic căruia i-a căzut victimă, deşi această intruziune a infectat şi guverne şi companii aeriene, a dezvăluit miercuri Radio-Canada, preluată de AFP.
Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (International Civil Aviation Organization, ICAO) a suferit în 2016 "cel mai grav atac cibernetic din istoria sa", comis "foarte probabil" de grupul de piraţi informatici chinezi Emissary Panda, potrivit unei anchete a televiziunii publice canadiene, care se bazează pe rapoarte de anchetă ale acestei agenţii a ONU.
Pe 22 noiembrie 2016, un analist de informaţii al companiei americane de apărare Lockheed Martin l-a avertizat pe responsabilul de sistemele informatice ale ICAO că două dintre serverele sale erau controlate de un pirat care se folosea de ele "pentru a propaga programe virusate pe site-uri web ale unor guverne străine", indică Radio-Canada.
Directorul sistemelor informatice ale ICAO, James Wan, a alertat atunci o agenţie informatică a ONU, aflată la sediul organizaţiei din New York, dar serviciul său "a respins apoi expertiza analiştilor ONU şi nu s-a obosit să răspundă la e-mailuri timp de mai multe zile sau a transmis date inutilizabile", menţionează documentele interne obţinute de televiziunea publică canadiană.
Au trecut 15 zile până când specialiştii în informatică ai ONU au putut în cele din urmă să aibă acces la serverele piratate. Analiza lor a dus atunci la concluzia că intruziunea este chiar mai gravă decât se estima iniţial.
La începutul lui 2017, o societate privată a efectuat o anchetă independentă care a ajuns la concluzia că "programul virusat utilizat în atacul cibernetic a fost identificat de antivirusul ICAO, 12 luni mai devreme, dar că reţeaua nu a fost niciodată devirusată".
Potrivit Radio-Canada, un site guvernamental turc a fost infectat în urma acestui atac, iar serviciul de e-mail "al unei delegate europene a ICAO" a fost deturnat de piraţi, care trimiteau mesaje în numele ei.
ICAO a precizat pentru AFP că pregăteşte o declaraţie privind aceste dezvăluiri.
La Ottawa, ministrul canadian al transporturilor, Marc Garneau, a declarat miercuri dimineaţă presei că acest caz îl preocupă şi că intenţionează să discute cu secretarul general al ICAO, chinezoaica Fang Liu, în funcţie din 2015.

(AGERPRES.RO)

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.222 secunde