Băsescu va semna condica la Bruxelles pentru ultima oară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băsescu va semna condica la Bruxelles pentru ultima oară

Politică 19 Decembrie 2014 / 00:00 393 accesări

În inima Europei, la Bruxelles, are loc o reuniune a șefilor de stat și de guvern, la care va participa, și de această dată, Traian Băsescu. El a plecat deja spre Bruxelles, dornic să reprezinte România pentru ultima oară. Întotdeauna i-a plăcut să fie prezent acolo, chiar dacă asta însemna să se certe cu premierul Victor Ponta. De fiecare dată când Ponta îi cerea să meargă la Consiliul European, pentru că subiectele cereau prezența premierului, chiriaşul de la Cotroceni nu știa să spună decât „Nu”. Ieri, înainte de a se urca în aeronavă, Băsescu nu putea pierde ocazia de a vorbi puțin de onoarea de a reprezenta țara noastră. ”A fost pentru mine o mândrie să reprezint România în această instituție a Uniunii și vă asigur că în cei 10 ani am reprezentat interesele țării la limita maximă la care puteau fi reprezentate”, a spus președintele, la Aeroportul ”Henri Coandă”. De-a lungul timpului, Băsescu a demonstrat că interpretează legile în felul său. Nu contează pentru el dacă ieri era alb și astăzi negru, şi invers. Să ne amintim de câte ori a participat la congrese ale partidelor politice, de câte ori a jonglat cu articolele constituţionale, ba chiar a şi promis că demisionează tot din cauza Constituţiei. Probabil că din scaunul de preşedinte lucrurile se văd altfel, iar legile par a fi făcute pentru a te juca cu ele.

Taguri articol


12