BNR renunţă la limitarea gradului de îndatorare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liber la credite!

BNR renunţă la limitarea gradului de îndatorare

Economie 05 Martie 2007 / 00:00 848 accesări

Chiar şi românii cu venituri mici îşi pot face de-acum înainte un credit la bancă. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a anunţat că Banca Naţională şi-a retras restricţiile asupra creditării persoanelor fizice. Responsabilitatea modurilor de creditare le revine acum băncilor comerciale. Astfel, fiecare instituţie bancară va trebui să se adapteze în funcţie de clienţii săi. Potrivit lui Vasilescu, limita de credit ar putea urca pînă la 60-70% din venituri.

“Banca Naţională a României (BNR) nu va mai impune băncilor comerciale să limiteze rata lunară la 35% din veniturile clientului, în cazul creditelor imobiliare, sau 30% în cazul celor de consum”, a declarat, sîmbătă, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. El a explicat că, prin noua măsură, va avea loc un transfer de responsabilitate de la banca centrală la băncile comerciale, decizia BNR avînd o legătură directă cu intrarea României în UE. "Zilele următoare o să apară un document al BNR către unităţile bancare şi către unităţile de finanţare nebancare. Practic, băncile vor fi nevoite să studieze foarte bine situaţia fiecărui client", a adăugat Vasilescu. La rîndul său, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, a subliniat că, deşi, băncile nu vor mai avea nici un fel de restricţie la acordarea creditelor, fiecare bancă va fi obligată să îşi facă reguli interne foarte clare în acest sens. Acum, băncile vor avea responsabilităţi foarte mari, dar consilierul guvernatorului a precizat că "responsabilităţi mari va avea - aşa cum este buna practică în toată Europa - Direcţia de Supraveghere a Băncii Centrale, care va conlucra cu băncile, privind normele interne ale fiecărei bănci". Vasilescu a mai spus că, acum, contractul şi regulile stabilite de bancă cu fiecare client vor avea un rol foarte important.

De Anul Nou, BNR a pregătit un proiect de regulament de creditare pentru persoanele fizice, din care au dispărut orice reglementări privind avansul şi garanţiile. Practic, "se flexibiliza în acest sector sistemul de creditare şi Banca Centrală renunţa la norme şi transfera responsabilitatea în domeniul unităţilor bancare şi unităţilor de credit", a explicat Vasilescu. Decizia are legătură cu intrarea în UE, unde principiul supraîndatorării priveşte nu atît stabilitatea financiară, cît devine o problemă socială, a explicat consilierul guvernatorului. El a mai spus că schimbarea nu este un risc, ci "tocmai, este evitarea unui risc, întrucît, transferînd responsabilitatea de la BNR la unitatea bancară, transformînd reglemetarea de către BNR în autoreglementare - fiecare bancă va fi obligată să-şi facă un regulament, o normă internă foarte bine structurată". Potrivit lui Gheţea, aceste schimări conduc la creşterea birocraţiei, întrucît băncile trebuie să complice algoritmul după care acordă creditele, întrucît îşi vor asuma un risc mai mare. BNR a impus, anul trecut, prin Norma 20, anumite limite pentru acordarea unui singur credit. În cazul în care o persoană doreşte contractarea unui credit pentru investiţii imobiliare, suma totală ce trebuie plătită lunar trebuie să nu depăşească 35% din veniturile nete ale respectivei persoane şi, după caz, ale familiei sale. De asemenea, pentru creditele de consum, această cifră este de 30%. Creditul de consum include şi leasingul financiar. Suma tuturor creditelor contractate de client nu trebuie să fie mai mare de 40% din totalul veniturilor. Potrivit aceleiaşi norme, băncile trebuie să ia în calcul la acordarea creditului şi cheltuielile personale ale clientului.



12