Bolnavii, obligați să plătească medicamentele și investigațiile!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Vinovații fără vină“

Bolnavii, obligați să plătească medicamentele și investigațiile!

Sănătate 02 Ianuarie 2018 / 15:06 2597 accesări

Începând de miercuri, 3 ianuarie, pacienții nu vor mai primi trimiteri și rețete compensate de la medicii de familie. Aceștia vor acorda consultații pro-bono și rețete simple, așa că bolnavii vor fi nevoiți să-și plătească atât medicamentele, cât și investigațiile. Și asta se întâmplă pentru că nu s-au semnat contractele de furnizare de servicii cu casele de asigurări de sănătate judeţene.

Începutul de an nu se anunță prea roz nici pentru medicii de familie, dar mai ales pentru pacienții acestora. Pentru că nu au fost semnate actele adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene, cabinetele de medicină de familie nu vor mai elibera, începând cu data de 3 ianuarie, trimiteri și rețete compensate. Cine va suferi de pe urma acestei birocrații? Bolnavii!
Potrivit Mediafax, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie anunţă că începând de miercuri, 3 ianuarie, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene. „Din păcate, nu avem motive să renunţăm la această decizie. Nu am obţinut decât nişte promisiuni pentru rezolvarea problemelor cu care noi, medicii de familie, ne confruntăm. Nu am vrut să se ajungă aici, dar noi plătim în continuare chirie, asistente şi multe dări, fără să încasăm nimic. Vom consulta oamenii, adică vom face actul medical, aşa, pro-bono, majoritatea dintre noi. Vor fi însă şi medici care vor încasa consultaţiile, pentru că nu fac faţă cheltuielilor. Din păcate, nu putem acorda trimiteri şi reţete compensate, pentru că aceasta este o obligaţie a Casei, nu a noastră. Vom da reţete simple, prin care pacienţii trebuie să-şi cumpere medicamentele”, a declarat, pentru Mediafax, Rodica Tănăsescu, preşedintele SNMF.

Amânări continue

Medicii de familie au protestat în data de 15 noiembrie 2017 în Piaţa Victoriei faţă de birocraţia din sistemul medical, acuzând faptul că, din cauza multiplelor sarcini birocratice, medicii sunt puşi în situaţia de a neglija actul medical. Tot atunci, reprezentanţii medicilor au avut o întâlnire cu premierul Mihai Todose şi cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în care li s-a promis că se vor rezolva problemele din sistem. „Premierul a spus atunci că ne susţine, dar în continuare nu s-a întâmplat nimic pentru debirocratizare. Am cerut să nu mai existe reţete verzi, albe sau galbene, ci numai albe simple, electronice, şi există soluţii în acest sens. Am cerut să nu mai existe bilete de trimitere pe hârtie tipizată, ci tot electronice şi alte revendicări ce pot fi rezolvate. Din păcate, am avut doar promisiuni”, mai spune Rodica Tănăsescu.
Și pentru că pisica este aruncată de la medici la premier și înapoi la Casele de Asigurări, în acest ping-pong birocratic, a picat la mijloc, ca de fiecare dată, pacientul.
Despre cum se va rezolva situația și în ce fel vor putea beneficia bolnavii de serviciile asigurate de medicii de familie, în condițiile în care asigurările pacienților sunt plătite la zi (nu-i așa?!), nu se spune nimic.



Ştiri recomandate

12