Brexit ar urma să scumpească mașinile în Marea Britanie cu 1.500 de lire sterline în medie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Brexit ar urma să scumpească mașinile în Marea Britanie cu 1.500 de lire sterline în medie

Economie 30 Noiembrie 2016 / 11:43 486 accesări

Prețul mașinilor noi importate din UE ar putea crește cu 1.500 de lire sterline dacă Marea Britanie părăsește piața unică, avertizează reprezentanții Societatății Producătorilor și Comercianților de Motoare (The Society of Motor Manufacturers and Traders - SMMT), potrivit The Guardian.

Marea Britanie ar putea plăti 4,5 miliarde de lire pe an în materie de tarife de import și export, dacă țara nu reușește să își asigure accesul pe piața unică după ieșirea din Uniunea Europeană (UE), susțin reprezentanții Societății Producătorilor și Comercianților de Motoare.

Reprezentanții SMMT spun că tarifele de 10% impuse de Uniunea Europeană mașinilor ar genera costuri de 2,7 miliarde de lire la produse de import, în timp ce costurile în domeniul exporturilor s-ar ridica la 1,8 miliarde de lire.

„Doar tarifele de import ar putea mări prețurile de listă pentru mașinile importate în Marea Britanie de pe continent, cu o medie de 1.500 de lire, dacă mărcile de fabricație și rețelele lor de retail nu vor putea să absoarbă costurile adiționale”, au adăugat reprezentanții companiei.

SMMT a făcut parte din echipa „remain”, cea care susținea rămânerea Marii Britanii în UE, iar acum încearcă să îi convingă pe membrii societății să continuie să facă parte din piața unică.

SMMT avertiza la începutul lunii noiembrie că producția britanică de mașini prezintă riscul de a pierde mii de locuri de muncă, dacă firmele investesc în alte țări și nu în Marea Britanie, după rezultatul referendumului.

Taguri articol


12