Buricea vrea revanşa în faţa lui Dinamo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Buricea vrea revanşa în faţa lui Dinamo

Sport 07 Noiembrie 2008 / 00:00 663 accesări

După trei săptămîni de întrerupere, Liga Naţională masculină de handbal se reia cu o întîlnire care, în urmă cu trei-patru sezoane, era extrem de importantă în desemnarea campioanei: HCM Constanţa - Dinamo Bucureşti. După două sezoane în care n-a contat în lupta pentru titlu, Dinamo pare să fi regăsit resursele necesare implicării în lupta pentru cîştigarea campionatului. Bucureştenii ocupă în prezent locul al treilea în clasament, la două lungimi în urma liderului HCM. Constănţeanul care cunoaşte cel mai bine actuala echipă a lui Dinamo este George Buricea, care a evoluat deja împotriva trupei lui Eliodor Voica în actualul sezon. În etapa a cincea, cînd încă îmbrăca tricoul Stelei, Buricea a cedat, cu 32-33, în faţa rivalei bucureştene. A fost, de altfel, meciul care a produs “ruptura” dintre Buricea şi Steaua. “Atunci am făcut un meci slab şi am pierdut. La Chiajna jucam mereu cu sala goală şi acest lucru conta mult în meciurile importante. Acum vreau să-mi iau revanşa faţă de Dinamo”, a declarat Buricea. Un alt internaţional constănţean, portarul Ionuţ Stănescu, este extrem de precaut înaintea confruntării cu Dinamo: “Dinamo tot timpul a fost o echipă foarte bună. HCM şi Dinamo au oferit mereu meciuri tari, încheiate la diferenţe mici. Meciul cu Dinamo nu este un meci decisiv în lupta pentru titlu, însă dacă vom trece de Dinamo şi vom învinge şi la Bacău putem spune că vom lua o opţiune însemnată spre al patrulea titlu din istoria clubului”.

Întîlnirea HCM - Dinamo este programată sîmbătă, de la ora 18.00, şi va fi arbitrată de buzoienii Vasile Pavel şi Marian State. Intrarea generală este 5 lei.

Taguri articol


12