Cancelarul Merkel va salva economiile europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cancelarul Merkel va salva economiile europene

Externe 16 Decembrie 2010 / 00:00 465 accesări

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat ieri că nicio ţară europeană nu va fi abandonată de către partenerii săi şi că moneda euro a demonstrat că este rezistentă la crize. Declaraţia a fost făcută de cancelarul german în ajunul unui important summit european ce va fi organizat la Bruxelles. “Este de necontestat că unele ţări europene se confruntă cu provocări dificile, dar este tot atât de necontestat că euro a dovedit că este rezistent la crize\'”, a afirmat Angela Merkel, referindu-se la criza datoriei care a zguduit recent Irlanda, după Grecia în primăvară, şi care a afectează, de asemenea, Portugalia şi Spania. Şefii de stat şi de guvern din UE vor să decidă joi şi vineri în legătură cu un mecanism pentru a face faţă unor astfel de crize după 2013, precum şi în legătură cu schimbările din tratate necesare pentru introducerea unui astfel de mecanism. “Acesta va include toate elementele pentru care suntem angajaţi şi pe care le consider indispensabile”, a precizat Angela Merkel.

Între timp, sindicatele europene au organizat, ieri, o nouă zi de proteste împotriva planurilor de austeritate ale guvernelor. Mişcările, coordonate de Confederaţia Europeană a Sindicatelor, au inclus o grevă generală în Grecia, manifestaţii în Cehia, la Bruxelles şi la Luxemburg. Cel mai amplu şi violent protest a avut loc în Grecia, unde a şaptea grevă generală din acest an a paralizat transporturile şi a perturbat sectorul public. La Atena, circa 20.000 de persoane au manifestat pe o vreme ploioasă faţă de noile măsuri de austeritate impuse ţării, ce prevăd, îndeosebi, generalizarea reducerilor de salarii. Printre sloganuri puteau fi remarcate mai ales atacurile la adresa UE şi a Fondului Monetar Internaţional, care au cerut noi măsuri de austeritate pentru bugetul pe 2011 pentru a continua asanarea bugetară a ţării, care se afla în primăvară într-o situaţie de cvasifaliment. Manifestanţii l-au agresat şi rănit pe fostul ministru conservator al Transporturilor Kostis Hatzidakis. Demnitarul a fost atacat de protestatari furioşi care scandau “Hoţilor, să vă fie ruşine!”. Fostul ministru a fost lovit cu pietre şi bâte, dar a reuşit să intre în clădirea Parlamentului.

O acţiune simbolică de protest a avut loc la Bruxelles. Sindicalişti au format o centură umană, simbol al austerităţii bugetare, în jurul intrării în sediul Comisiei Europene, pentru a spune “Nu austerităţii pentru toţi şi bonusurilor doar pentru câţiva!”. Din România, au fost prezenţi prim-vicepreşedintele Cartel ALFA, Petru Dandea, şi reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale Meridian şi Blocul Naţional Sindical la Bruxelles. În Luxemburg, sindicate luxemburgheze, belgiene, germane şi franceze vor organiza un pichet de protest în faţa Camerei Deputaţilor. O delegaţie va fi primită de premierul Jean-Claude Juncker, în calitatea sa de preşedinte al Eurogrupului, ce reuneşte miniştrii de finanţe din zona euro. În Cehia, au protestat poliţiştii şi pompierii ce au denunţat în faţa Camerei Deputaţilor proiectul de buget de austeritate pe 2011. Acţiuni de amploare limitată au fost programate şi în Danemarca şi Franţa, unde turnul Eiffel a fost închis din cauza grevei angajaţilor. Mişcarea socială va continua, sâmbătă, în Spania.



12