Candidatura la Parlament din partea ALDE, plătită cu bani grei!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Candidatura la Parlament din partea ALDE, plătită cu bani grei!

Politică 04 Septembrie 2016 / 14:19 505 accesări

Dincolo de pregătirea profesională şi o activitate politică ireproșabilă, viitorii candidați la alegerile parlamentare ai ALDE trebuie să mai îndeplinească o condiție foarte importantă: trebuie să aibă „buzunare adânci și pline cu bani“. Concret, pentru a candida la un post de deputat sau senator, un membru ALDE trebuie să cotizeze la partid cu 60 de salarii minime brute pe economie, în sumă totală de 63.000 lei (14.000 euro). De asemenea, conducerea centrală a partidului cere donaţii de 10.500 de lei de la filiale pentru fiecare candidat în parte. Deciziile au fost impuse în cadrul reuniunii grupurilor parlamentare ale ALDE, care a avut loc sâmbătă, la Neptun. Potrivit hotărârilor ALDE, contribuţia pe care fiecare organizaţie judeţeană şi fiecare parlamentar vor trebui să o asigure pentru campania electorală a fost stabilită în funcţie de salariul minim brut pe economie. ALDE a calculat însă aceste sume potrivit salariului minim în vigoare înainte de 1 mai 2016, respectiv 1.050 de lei, în condiţiile în care în primăvară acesta a crescut la 1.250 de lei. Un alt criteriu stabilit în conformitate cu prevederile statutare pentru înscrierea pe listele ALDE la alegerile parlamentare prevede că fiecare membru ALDE trebuie să aibă plătită cotizaţia la zi.

Taguri articol


12