Carambol rutier în Valu lui Traian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carambol rutier în Valu lui Traian

Eveniment 11 Martie 2016 / 17:48 943 accesări

Un tânăr, de 21 de ani, a ajuns vineri după-amiază pe patul de spital, după ce a fost rănit într-un accident produs în comuna Valu lui Traian. Polițiștii au stabilit că șoferul de 21 de ani a condus un autoturism marca Audi pe Drumul Național 3, în localitatea Valu lui Traian, dinspre Murfatlar către Constanța. La un moment, din cauza neatenției, acesta a acroșat un Opel Astra care era oprit pe banda 1. În secundele următoare, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un Mercedes Sprinter condus de un bărbat de 40 de ani. Carambolul rutier s-a soldat cu rănirea tânărului de 21 de ani. Oamenii legii continuă cercetările.

Taguri articol


12