"Catalog Online" cu note şi absenţe, actualizat zilnic?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

"Catalog Online" cu note şi absenţe, actualizat zilnic?

Social 01 Iulie 2014 / 00:00 786 accesări

Mai mulţi senatori PSD propun să fie înfiinţat "Catalogul Online", platformă şcolară pentru publicarea zilnică a notelor şi absenţelor elevilor, a cărei gestiune permanentă să revină unităţilor de învăţământ preuniversitar, iniţiativa aflându-se în consultare publică.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii 1/2011 a Educaţiei naţionale este iniţiată, printre alţii, de senatorii Ecaterina Andronescu, Alexandru Cordoş, Gabriela Creţu, Elena Federovici, Gabriela Firea, Georgică Severin, Doina Silistru şi Darius Vâlcov. Iniţiatorii arată, în expunerea de motive, că va fi facilitat accesul zilnic al părinţilor la informaţiile privind situaţiile şcolare ale elevilor şi va fi adus un ajutor esenţial pentru a remedia deficienţele, pentru a asigura progresul şcolar şi pentru a stimula performanţa prin acordarea posibilităţii de control asupra copiilor. Aceştia menţionează că, în prezent, se găsesc pe internet mai multe platforme care funcţionează după principiile cuprinse în proiect, însă niciuna dintre acestea nu se află sub controlul exclusiv al unităţilor de învăţământ. Iniţiativa legislativă va fi dezbătută de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.



12