Ce aprecieri a primit Universitatea ”Ovidius” în urma controlului ARACIS?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Evaluator extern

Ce aprecieri a primit Universitatea ”Ovidius” în urma controlului ARACIS?

Educație 20 Ianuarie 2016 / 18:34 1485 accesări

Așa cum am precizat în ediția de sâmbătă, 16 ianuarie, imediat după încheierea controlului Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) de la Universitatea ”Ovidius” din Constanța (UOC), o primă concluzie a evaluării desfășurate între 11 și 15 ianuarie a evidențiat evoluția pozitivă a fiecărei specializări. Într-un comunicat, instituția de învățământ superior a anunțat că în perioada 11 - 15 ianuarie a avut loc evaluarea instituțională, precum și a 24 de specializări ale UOC, efectuată de ARACIS. Din echipa ARACIS au făcut parte 35 de membri, componență care a asigurat un control pe toate palierele, în special de calitate educațională, în conformitate cu criteriile impuse de standardele naționale. ”Pe parcursul evaluării și la finalul acesteia, comisia a constatat că s-au făcut eforturi pentru încadrarea, la toate nivelurile, a standardelor de calitate și obținerea calificativului care să reflecte cât mai obiectiv stadiul actual al instituției, posibilitățile de evoluție și modernizare”, au anunțat reprezentanții UOC. Din cadrul comisiei a făcut parte și un evaluator extern (Austria), care a analizat poziția universității referitor la numărul de specializări, relația dintre Senat și Consiliul de Administrație, internaționalizarea UOC și mai ales poziția sa specială la Marea Neagră. ”O primă concluzie, până la raportul care va fi finalizat de Consiliul ARACIS, evidențiază evoluția pozitivă a fiecărei specializări evaluate, ceea ce ne dă speranța că UOC va deveni un pol al academismului din România”, precizează reprezentanții universității.

Taguri articol


12