CFR şi FCSB, victorii cu acelaşi scor înainte de play-off

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 26-a

CFR şi FCSB, victorii cu acelaşi scor înainte de play-off

Sport 26 Februarie 2018 / 08:54 404 accesări

Primele două clasate în ierarhia Ligii 1 la fotbal au obţinut victorii scontate, duminică seară, în etapa a 26-a, ultima a sezonului regulat. Cu acelaşi scor, 2-0, CFR s-a impus în deplasare, iar FCSB a câştigat pe teren propriu. La Dinamo, după ratarea prezenţei în play-off, antrenorul Vasile Miriuţă a fost înlocuit cu Florin Bratu.

Rezultate - vineri: CS Universitatea Craiova - ACS Poli Timişoara 1-1 (Dimitrov 57 / A. Enescu 50); sâmbătă: FC Botoşani - Gaz Metan Mediaş 1-0 (M. Roman I 36-pen.), CSM Poli Iaşi - FC VIITORUL 0-1 (A. Chiţu 14), Astra Giurgiu - Dinamo Bucureşti 2-0 (Fl. Matei 25, Balaure 57); duminică: Juventus București - CFR Cluj 0-2 (Omrani 64, Al. Ioniţă II 67), FCSB - Sepsi Sf Gheorghe 2-0 (Viera 51-autogol, Man 86).

Luni, de la ora 17.30 (în direct la Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV), se va disputa ultimul joc al etapei: Concordia Chiajna - FC Voluntari.

Clasament: 1. CFR 59p (golaveraj: 42-13), 2. FCSB 55p (52-18), 3. Craiova 51p (41-26), 4. Astra 44p (38-27), 5. FC VIITORUL 44p (34-21), 6. Iași 39p (34-31), 7. Botoșani 39p (28-26), 8. Dinamo 39p (39-31), 9. Voluntari 28p (24-32), 10. Timișoara 27p (22-37), 11. Chiajna 25p (33-36), 12. Sepsi 19p (15-44), 13. Mediaș 16p (14-39), 14. Juventus 11p (12-47).

Ocupantele locurile 1-6 la finalul sezonului regulat vor juca în play-off, iar echipele de pe locurile 7-14 din sezonul regulat vor continua în playout. Campioana României va evolua în Liga Campionilor, iar formațiile de pe locurile 2 și 3, în UEFA Europa League. Locul 12 din play-out va disputa un meci de baraj cu locul 3 din Liga a 2-a. Echipele de pe locurile 13 şi 14 din play-out vor retrograda.

Clasamentul de la care se va porni în play-off se prezintă astfel: 1. CFR Cluj 30p, 2. FCSB 28p, 3. CS Universitatea Craiova 26p, 4. Astra Giurgiu 22p, 5. FC VIITORUL 22p, 6. CSM Poli Iaşi 20p.

În prima etapă din play-off vor avea loc întâlnirile CFR Cluj - CSM Poli Iaşi, FCSB - FC Viitorul şi CS Universitatea Craiova - Astra Giurgiu.

Citeşte şi

FC Viitorul, la al treilea sezon consecutiv în play-off-ul Ligii 1

Taguri articol


12