Cine se afla la bordul avionul prăbușit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cine se afla la bordul avionul prăbușit

Externe 24 Martie 2015 / 19:49 284 accesări

Potrivit unui ziar catalan, La Vanguardia, la bordul avionului se aflau 16 copii şi doi profesori, o clasă întreagă de elevi ai şcolii gimnaziale Joseph-König din localitatea Haltern am See, de lângă Dusseldorf. Grupul se întorcea dintr-o excursie de schimb de experienţă în Spania. Informaţia a fost confirmată ulterior de oficialii companiei Germanwings. Un martor ocular care a observat avionul Airbus A320 al companiei low-cost Germanwings cu puțin timp înainte ca acesta să se prăbușească în Alpii francezi relatează că aparatul zbura la o altitudine foarte joasă, dar nu a remarcat vreun alt element care să indice posibile probleme, consemnează agenția EFE. ”Tot ce mi s-a părut straniu este că la acea altitudine nu avea cum să treacă de munți”', afirmă martorul, care este șeful unei fabrici de cherestea din localitatea franceză Prads-Haute-Bléone, în apropierea căreia s-a prăbușit avionul. Tragedia s-a produs într-o zonă montană greu accesibilă. El mai spune că nu a observat fum ieșind din avion și nici nu a auzit zgomote neobișnuite, dar nu a auzit nici impactul aparatului cu solul, care s-a produs la circa zece kilometri depărtare de locul unde se afla în acel moment. Proprietarul unui camping situat în apropierea zonei în care s-a prăbușit avionul a declarat pentru Associated Press că a auzit o serie de zgomote puternice înainte de prăbușirea avionului. Pierre Polizzi a declarat pentru AP că zgomotele au început la orele 11:30 am: ”Avioane de vânătoare survolează adesea zona, așa că am crezut că este vorba despre un astfel de avion. M-am uitat pe geam și n-am reușit să zăresc niciun avion de vânătoare. Zgomotul pe care l-am auzit a fost prelung - (a durat) cam 8 secunde - ca și cum avionul zbura cu o viteză mai mică decât cea a unui avion de vânătoare. Apoi, după încă 30 de secunde, am auzit un alt zgomot prelung”. El a adăugat că va fi foarte greu să se ajungă la locul prăbușirii. Pe munte este zăpadă și terenul este foarte accidentat, a spus el.

Foto: The Telegraph

Taguri articol


12