Circulația pe A 1... Când se va închide, cât şi de ce

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Circulația pe A 1... Când se va închide, cât şi de ce
Social 11 Septembrie 2018 / 14:36 232 accesări

Având în vedere faptul că nu au fost finalizate toate procedurile necesare realizării racordului între Șoimuș și Simeria și pentru a nu ține închis inutil un sector de autostradă, conducerea CNAIR a convenit cu Antreprenorul ca instituirea măsurii de închidere efectivă a circulației să fie luată în momentul în care vor începe lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție).

În urma discuțiilor dintre cele două părți, constructorul a confirmat că poate desfășura sub trafic anumite lucrări premergătoare și că nu este necesar să se închidă circulația prematur, deși exista o aprobare în acest sens cu data de 10.09.2018. Având în vedere situația, s-a luat decizia ca măsura închiderii efective a circulației să fie amânată până pe data de 8 octombrie, moment în care vor începe lucrările propriuzise pentru racordarea celor două sectoare de drum.

Antreprenorul a dat asigurari că va lua toate măsurile pentru a eficientiza intetventța necesară realizării racordului și estimează că va finaliza lucrările în data de 15 noiembrie 2018.

Reamintim că circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de aproximativ 13 kilometri pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuș și nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfășoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.1543 secunde