Cocktail de coduri galbene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Avertizări de furtună, caniculă şi inundaţii

Cocktail de coduri galbene

Eveniment 31 Iulie 2013 / 00:00 693 accesări

Vreme extremă în România. Locuitorii din jumătatea estică a ţării se tem de ce e mai rău, pentru că meteorologii au emis, pentru ieri şi astăzi, atenţionări de furtuni şi vreme rea. În acelaşi timp, cei din sud-estul ţării s-au protejat de caniculă şi au avut grijă ca atunci când ieşeau din casă să fie îmbrăcaţi corespunzător şi să se hidrateze. Dacă nu era suficient, ieri seară a fost instituit cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele: Bârlad (judeţele Iaşi, Vaslui, Galaţi), afluenţii Prutului inferior (judeţele Vaslui şi Galaţi) şi pe râurile din Dobrogea. Prin urmare, avem un cocktail de coduri galbene în toată partea de sud a ţării. Revenind la furtuni, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a explicat că a emis cod galben de ploi, grindină şi vijelii, valabil de ieri până astăzi în 18 judeţe, cuprinzând Moldova, Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce trecător vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp, potrivit meteorologilor, care au explicat că fenomene similare se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.

PUNCTE DE PRIM AJUTOR După cum se vede, în Dobrogea nu vei şti cum să te îmbraci. Prin urmare, cel mai bine ar fi să pleci îmbrăcat lejer, dar să ai şi o umbrelă la tine. Preventiv. Tot preventiv, dar bazându-se şi pe ceea ce arătau termometrele, administraţiile judeţene şi locale din Constanţa au amenajat, de ieri, mai multe puncte de prim ajutor pentru caniculă. Potrivit unui comunicat de presă al CJC, SC RAJA SA a început montarea a 41 de puncte de distribuţie apă (Constanţa - 10, Mangalia - cinci, Medgidia - cinci, Eforie Nord - trei, Eforie Sud - trei, Cernavodă - trei, Techirghiol - trei, Ovidiu - trei, Năvodari - patru, Hârşova - două). În Constanţa, corturile au fost amplasate în zonele: Judecătorie, Teatrul de Stat, Gară, Piaţa Far, Capitol, Dacia, City Park Mall, vizavi de Cora, Boema şi Delfinariu. Acestei campanii s-a alăturat şi Primăria Constanţa, care a deschis alte nouă puncte în cluburile amenajate pentru pensionari din zonele Km 4-5, Far şi Tomis III şi la pavilioanele pentru pensionari din zonele: Tăbăcărie, Teatrul de vară, Tomis II, Poarta 6, CET, str. Badea Cârţan. În aceste puncte de prim ajutor, persoanele afectate de caniculă pot găsi apă rece şi ajutor din partea voluntarilor Spitalului Judeţean Constanţa.



12