Confruntări la frontiera greco-macedoneană între imigranţi şi forţele de ordine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Confruntări la frontiera greco-macedoneană între imigranţi şi forţele de ordine

Externe 13 Aprilie 2016 / 18:44 512 accesări

Poliţia macedoneană a lansat gaze lacrimogene, miercuri, pentru a dispersa un grup de imigranţi care protestau la frontiera celor două state, în localitatea greacă Idomeni, solicitând permisiunea de a trece în Macedonia. Confruntările au izbucnit miercuri dimineaţă, după ce 50 de imigranţi s-au adunat de-a lungul gardului de la frontiera celor două state, în punctul de graniţă de la Idomeni, pentru a protesta faţă de închiderea rutei balcanice. Incidente similare au avut loc şi duminică. Atunci, poliţia macedoneană a lansat gaze lacrimogene asupra a sute de imigranţi care au încercat să traverseze ilegal frontiera, pentru a ajunge în Macedonia, fiind circa 200 de răniţi în confruntări.

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a denunţat, luni, acţiunile autorităţilor macedonene, catalogându-le drept ”o ruşine pentru civilizaţia europeană”. Confruntări între imigranţi şi forţele de ordine elene au avut loc şi luni după-amiază, la frontiera celor două state, după ce mai mulţi extracomunitari au încercat să împingă un vagon de tren spre frontiera macedoneană. Mii de imigranţi clandestini sunt blocaţi de două luni la frontiera Greciei cu Macedonia.



12