Constănțeanca Eliza Samara și-a aflat prima adversară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Turneul Campioanelor la tenis de masă / Derby european în runda inaugurală

Constănțeanca Eliza Samara și-a aflat prima adversară

Sport 11 Decembrie 2014 / 00:00 748 accesări

La capătul unui sezon excelent, constănțeanca Eliza Samara a obținut calificarea la Turneul Campioanelor, finala ITTF World Tour, pentru a treia oară consecutiv. Competiția, care începe azi la Bangkok (Thailanda) și este dotată cu premii în valoare de un milion de euro, adună la start 16 jucătoare cu cele mai bune rezultate în acest sezon al circuitului și care au îndeplinit criteriul de a participa la turnee desfășurate pe cel puțin două continente. Drept urmare, printre sportivele prezente nu se află și chinezoaicele, care au jucat doar la întreceri disputate în Asia. În aceste condiții, sportiva legitimată la CS Farul Constanța și antrenată de Viorel Filimon a fost desemnată favorită nr. 7, chiar dacă ocupă locul 19 în clasamentul mondial. Din această postură, constănțeanca nu a primit însă un adversar accesibil în primul tur al competiției la tragerea la sorți, efectuată ieri. Astfel, Samara se va duela, mâine, cu unguroaica Georgiana Pota, locul 18 ITTF, în derby-ul singurelor jucătoare europene aflate la Turneul Campioanelor. „Este păcat că trebuie să jucăm una împotriva celeilalte încă din runda inaugurală. Ar fi fost frumos să avansăm în fazele superioare, dar astfel, una dintre noi va părăsi repede competiția”, a spus Samara.

TEST LA ANTRENAMENT

Prezența Elizei Samara la Bangkok a fost pusă sub semnul întrebării de operația suferită în urmă cu aproape o lună la meniscul genunchiului drept. Din cauza perioadei scurte avute pentru recuperare, Samara nu s-a refăcut complet și nu a reușit să se antreneze la capacitate normală. Constănțeanca s-a pregătit fără să facă prea multe mișcări la masa de joc, evitând astfel o recidivă. În această dimineață, Samara va efectua un antrenament mai intens la Bangkok, în urma căruia va lua decizia finală privind participarea la turneu. „Voi face o ședință de pregătire să văd cum rezistă genunchiul. Sper să nu mai am dureri și să pot juca. Oricum, din cauza acestei situații nu mi-am fixat un obiectiv la Turneul Campioanelor. Nu vreau să risc prea mult, pentru că vin competiții importante în luna ianuarie”, a explicat Samara, care a ajuns marți în capitala Thailandei, după un drum obositor, de peste o jumătate de zi: „Am făcut patru ore și 40 de minute până la Doha, iar de acolo, încă opt ore la Bangkok. După un pic de odihnă, am înotat în piscina hotelului pentru a mă revigora”, a povestit constănțeanca.

Taguri articol


12