CONSTANŢA - Lucrările de asfaltare, oprite de ploaie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CONSTANŢA - Lucrările de asfaltare, oprite de ploaie

Administrație 05 Noiembrie 2009 / 00:00 795 accesări

Angajaţii SC Confort Urban SRL lucrează în continuare în municipiul Constanţa pentru a finaliza asfaltările deja începute. Vremea nu tocmai prielnică din ultimele zile a îngreunat lucrările pe care Confort Urban le-a demarat în această toamnă. Directorul executiv al SC Confort Urban SRL, Claudiu Rădulescu, a declarat că, în prezent, anumite lucrări de asfaltare au fost stopate din cauza vremii nefavorabile. “Aşteptăm să se îndrepte vremea pentru a putea finaliza asfaltarea intersecţiei dintre bulevardul Lăpuşneanu şi strada Soveja, unde înlocuim linia de tramvai deja extrasă cu covor asfaltic. Am reuşit să punem primul strat de asfalt, iar în prezent aşteptăm să se îndrepte vremea pentru a finaliza lucrarea”, a declarat Rădulescu. El a precizat că o altă lucrare care a fost stopată, momentan, se referă la asfaltarea trotuarelor din centrul oraşului. “Pe strada Răscoalei am început lucrările de asfaltare a trotuarelor şi de ridicare a bordurilor, însă vremea ploioasă nu ne-a permis să ducem la bun sfîrşit lucrarea. Imediat ce vremea ne va permite, vom finaliza şi acest proiect”, a explicat Rădulescu. Chiar dacă vremea nu este tocmai bună, lucrătorii Confort Urban continuă lucrările de reabilitare a podului din zona Bila. “Acolo efectuăm lucrări de reabilitare a podului, după ce au fost scoase şinele de tramvai. Sperăm să finalizăm prima parte a lucrărilor pînă la venirea efectivă a iernii, pentru ca, la primăvară, să ne apucăm de asfaltare. Lucrările sunt ceva mai complexe, pentru că dorim ca circulaţia pe acel pod să se desfăşoare în siguranţă”, a afirmat Rădulescu.

Taguri articol


12