Constănţenii se înghesuie să devină şoferi după vechea legislaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constănţenii se înghesuie să devină şoferi după vechea legislaţie

Eveniment 18 Noiembrie 2006 / 00:00 669 accesări

Noiembrie este ultima lună în care examenul auto se va susţine după actualul Cod rutier, iar cursanţii şcolilor de şoferi care vor fi examinaţi începînd din decembrie vor trebui să înveţe noua legislaţie auto. Mai mult decît atît, conform noilor prevederi, cursanţii va trebui să susţină un test de cunoştinţe teoretice din noul Cod Rutier în momentul înscrierii la şcoala de şoferi. Noul Cod Rutier, care va intra în vigoare la 1 decembrie, aduce însă şi o veste bună pentru tinerii care nu au răbdare să împlinească 18 ani pentru a învăţa să conducă. Aceştia vor avea posibilitatea să înceapă cursurile de pregătire cu trei luni înainte de majorat. O altă noutate constă în posibilitatea prefectului de a introduce examenul de noapte în cazul în care acesta consideră că în judeţul pe care îl reprezintă este necesar ca viitorilor şoferi să le fie testate şi aptitudinea de a conduce pe timpul nopţii. Chiar dacă modificarea legislaţiei rutiere îi va afecta în egală măsură pe toţi şoferii, întrucît nimeni nu poate invoca necunoaşterea legislaţiei, cei mai bulversaţi sînt cei care vor să îşi obţină permisul de conducere. Cei mai mulţi dintre aceştia nu ştiu cu exactitate ceea ce se va întîmpla din decembrie, drept pentru care se grăbesc să dea exemenul auto pînă atunci. "Elevii sînt foarte speriaţi de noul Cod Rutier şi de aceea, de cîteva luni, şcolile de şoferi sînt luate cu asalt. Există tot felul de zvonuri, că s-ar putea schimba chestionarele sau că se va introduce examenul auto pe timp de noapte, iar viitorii şoferi sînt bulversaţi. Le este teamă că îşi vor obţine mult mai greu permisul de conducere", a spus Sorin Iordache, instructor auto. El a adăugat că în cazul probei teoretice, cele 26 de întrebări cu mai multe variante corecte de răspuns s-ar putea transforma în 50 de întrebări cu o singură variantă corectă de răspuns, dar că modificările nu vor fi drastice. Pentru început, vor fi modificate sau eliminate în medie două-trei întrebări din vechile chestionare.

Pe lîngă modificările aduse procesului de examinare auto, noul Cod Rutier aduce pedepse mai dure pentru cei care încalcă regulile în trafic. Abaterile vor fi dublu sancţionate: prin amendă sau avertisment şi prin puncte de penalizare. Acumularea a 15 puncte de penalizare duce la suspendarea permisului pentru 30 de zile, iar dacă în următoarele 12 luni sînt acumulate încă 15 puncte, suspendarea permisului se face pentru 60 de zile. Noul Cod Rutier permite însă dotarea automobilelor cu sisteme pentru depistarea radarelor.



Ştiri recomandate

12