Criza din Afganistan se complică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Criza din Afganistan se complică

Externe 28 Octombrie 2006 / 00:00 647 accesări

Un număr de 14 persoane au fost ucise şi trei au fost rănite, vineri, în explozia unei bombe la trecerea unui microbuz în provincia afgană Oruzgan din sud. Luptătorii Taliban sînt la originea multor acţiuni ostile în provincia Oruzgan, dar şi în alte provincii din sudul ţării, îndreptate în special împotriva Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate din Afganistan, aflată acum sub comanda NATO. Tot ieri, purtătorul de cuvînt al NATO a confirmat că numai 12 civili au fost ucişi, marţi, în timpul unor bombardamente care au vizat poziţii rebele în sudul Afganistanului. NATO anunţa miercuri moartea a 48 de luptători Taliban, în cursul a trei operaţiuni desfăşurate în provincia Kandahar. Ministerul afgan de Interne a precizat însă că printre victime se numără şi civili, dar nu a specificat numărul acestora. Martorii oculari au afirmat că ar fi vorba de circa 60 de victime.

Organizaţia Naţiunilor Unite şi-au declarat preocuparea pentru această situaţie. În acest moment delicat a mai izbucnit şi scandalul în care sînt implicaţi militari germani, care au profanat o groapă comună. Autorităţile de la Berlin au şi demarat o anchetă, iar singurii doi militari care se mai află în rîndurile armatei au fost suspendaţi. O serie de fotografii care înfăţişau militari germani în diverse ipostaze, dintre care unele vulgare, cu cranii umane, în Afganistan, au fost publicate miercuri şi joi în Germania, stîrnind condamnarea întregii clase politice. Unele dintre fotografii ar data din 2003, altele ar fi fost realizate un an mai tîrziu. Autorităţile de la Berlin au cerut ambasadelor germane să sporească măsurile de securitate, pe fondul temerilor că fotografiile ar putea prejudicia imaginea armatei şi ar putea declanşa un val de revolte în lumea musulmană.



Ştiri recomandate

12