CSV 2004 Tomis, înaintea noului sezon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei feminin

CSV 2004 Tomis, înaintea noului sezon

Sport 10 Octombrie 2013 / 00:00 609 accesări

Echipa feminină de volei CSV 2004 Tomis Constanţa a intrat pe linia dreaptă a pregătirilor pentru ediţia viitoare a Diviziei A1, care va debuta sâmbătă. În prima etapă, formaţia de pe litoral va evolua în deplasare, urmând să întâlnească echipa CSU Medicina Tg. Mureş, de la ora 18.00. Plecarea spre Tg. Mureş este prevăzută pentru mâine dimineaţă, iar din lot vor face parte zece jucătoare. Celor şapte voleibaliste pe care le-am prezentat deja, Alexandra-Alice Kapelovies (coordonatoare), Roxana Cătinean (centru sau universal), Ana-Maria Şerban (centru), Raluca-Arabela Ispas (extremă), Loredana-Iulia Mihăilescu-Halchin (extremă), Ana-Maria Dumitru (libero) şi Andreea Ispas (libero), li s-au adăugat încă trei jucătoare: Alexandra Lieb-Mocanu (centru, reactivată, ea a mai evoluat pentru CS Volei 2004, în 2007 şi 2008), Oana Oprea (extremă, de la CSU Galaţi) şi Doina Cojocaru, de la echipa de junioare a CSV 2004 Tomis. Antrenori vor fi Constantin Alexe şi Constantin Ferenţi.

Debutul în campionat va însemna şi primul meci al fetelor în această formulă de echipă! Din motive obiective, formaţia constănţeană nu a reuşit să dispute niciun amical. „Îmi doresc să reuşim un sezon cât mai bun. Cred că ne putem bate de la egal la egal cu formaţii precum Rapidul, Penicilina sau Unic Piatra Neamţ. În restul partidelor vom juca fără frică, pentru că nu avem ce pierde. Doar de câştigat experienţă. Este o situaţie dificilă, dar vom creşte jucătoare şi sperăm să o scoatem la capăt”, a declarat Constantin Alexe.

Situaţia financiară dificilă nu a permis clubului constănţean să aducă jucătoare de mare valoare, cum au fost cele plecate in corpore de la echipă în vara acestui an. „Încercăm să facem o echipă cu ce avem, cu jucătoare locale. Vom încheia o colaborare cu Clubul Sportiv Şcolar nr. 1, de unde vom lua două-trei junioare cu dublă legitimare, dar vom mai promova şi cele mai bune elemente de la echipa de junioare a clubului nostru. Vrem să creştem jucătoare şi sperăm că vor veni iarăşi vremuri bune. Fanii trebuie să aibă răbdare cu noi, pentru că avem o echipă tânără acum, dar sperăm ca în cel mai scurt timp să revenim la nivelul pe care l-am avut până în campionatul trecut. Vom învăţa şi din unele înfrângeri mai dureroase şi îmi doresc din tot sufletul ca partidele pe care le vom juca împotriva echipelor cu care vom fi în luptă directă pentru evitarea retrogradării să le tranşăm în favoarea noastră”, a mai spus Alexe.



12