„Cupa Mării Negre“ la ciclism continuă la Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Cupa Mării Negre“ la ciclism continuă la Medgidia

Sport 21 Septembrie 2017 / 14:50 716 accesări

Ediția a IV-a a „Cupei Mării Negre” la ciclism, competiție organizată de Clubul Județean de Ciclism Constanţa (fostul Club Sportiv Bilal), cu sprijinul Primăriei Medgidia și Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, programează sâmbătă, 23 septembrie, la Medgidia, etapa a doua. Întrecerea rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani se va desfășura în parcul „1 Mai” din Medgidia, iar primul start se va da la ora 10.00. Cei mici trebuie să vină însoțiți de unul dintre părinți sau de tutore și să dețină, obligatoriu, cască de protecție, pentru a se putea înscrie în concurs.

„Medgidia este un pol de tradiție pentru ciclismul dobrogean, în particular, și cel românesc, în general. Sperăm să reînviem dragostea pentru ciclism în acest oraș și să punem bazele unei noi echipe puternice, așa cum a fost Delta. Deja s-au înscris aproape 200 de copii, așa că vom avea un record de participare. Ciclismul românesc va reveni acolo unde a fost doar prin astfel de competiții, cum este Cupa Mării Negre”, a declarat Victor Bănescu, preşedintele Clubului Județean de Ciclism Constanţa.



12