Englezii iau cu asalt trofeul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga Campionilor, optimi de finală

Englezii iau cu asalt trofeul

Sport 13 Februarie 2018 / 16:02 502 accesări
Harry Kane este cel mai în formă atacant din Europa

Harry Kane este cel mai în formă atacant din Europa

Două dintre cele cinci echipe engleze ajunse în optimile de finală ale UEFA Champions League deschid manșa tur, marți seară, ambele evoluând din postura de favorite! Cu problema titlului din Premier League aproape rezolvată, Manchester City se concentrează pe câștigarea Ligii Campionilor, acesta fiind scopul principal al aducerii lui Pep Guardiola la conducerea formației! Disputa din optimi este una lejeră pentru City, FC Basel nefiind un adversar de temut, în ciuda faptului că elvețienii au câștigat patru din ultimele cinci meciuri jucate contra echipelor engleze la Basel! Dar Guardiola poate alinia echipa ideală (fără Sane, bineînțeles!), astfel că o victorie a gazdelor pare foarte puțin probabilă. Meci mult mai echilibrat la Torino, unde Juventus primește vizita unei echipe neânvinse în actuala ediție a UCL! Deși este în revenire de formă campioana Italiei va avea o partidă foarte grea împotriva unei echipe la care joacă cel mai bun marcator din Premier League, Harry Kane. Cele două echipe nu s-au mai întâlnit în cupele europene, iar Totenham vine ca favorită în această dispută după ce a câștigat o grupă cu Real Madrid și Borussia Dortmund.

Programul de marți - ora 21.45: Juventus Torino - Tottenham Hotspur (în direct la Pro TV și Telekom Sport 1) și FC Basel - Manchester City (în direct la Telekom Sport 2). Tot marți se dispută și o partidă din manșa tur a 16-imilor de finală ale UEFA Europa League: Steaua Roșie Belgrad - CSKA Moscova (ora 19.00, în direct la Telekom Sport 1).



12