Examenul naţional de titularizare, susţinut în continuare de profesori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Examenul naţional de titularizare, susţinut în continuare de profesori

Social 06 Martie 2007 / 00:00 1205 accesări

Cadrele didactice, dar şi elevii au început ofensiva împotriva proiectului de lege al învăţămîntului preuniversitar. Amintim că acest proiect, care ar fi trebuit să fie gata în cursul anului trecut, este încă nefinalizat. Una dintre propunerile atacate este aceea de a elimina examenul naţional de titularizare. Profesorii şi reprezentanţii sindicatelor cer Ministerului Educaţiei (MEdC) păstrarea examenului naţional de titularizare şi nu transformarea acestuia într-un concurs la nivel de şcoală, aşa cum prevede proiectul de lege al învăţămîntului preuniversitar, propus de ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău şi de specialiştii săi. Sindicaliştii susţin că prin organizarea unui concurs la nivel de şcoală se încurajează favoritismul, în condiţiile în care oricum, mulţi profesori renunţă să mai lucreze în învăţămînt. „Titularizarea pe post nu e o soluţie. Ministerul ar trebui să propună un sistem mai coerent, care să stimuleze cadrele didactice să rămînă în învăţămînt, dar să păstreze examenul naţional”, a declarat în cadrul unei dezbateri pe marginea proiectului legii învăţămîntului preuniversitar, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI), Aurel Cornea. Preşedintele executiv al Federaţiei “Spiru Haret”, Marius Nistor, susţine şi el păstrarea examenului de titularizare la nivel naţional: “cerem menţinerea examenului de titularizare şi repartizarea profesorilor la nivel naţional, pentru că oricum mulţi profesori deja pleacă din învăţămînt”. El a cerut ministerului stoparea oricăror discuţii pînă nu sînt centralizate toate propunerile din teritoriu. “Proiectul de lege a fost realizat cu o doză foarte mare de amatorism”, a acuzat Marius Nistor. Şi preşedintele Comisiei pentru Învăţămînt din Camera Deputaţilor, deputatul PRM Olguţa Vasilescu, susţine punctul de vedere al sindicatelor. Aceasta consideră că “multe lucruri nu au ce căuta în proiectul de lege, pentru că iar experimentăm ca pe nişte cobai”. Secretarul de stat pentru învăţămîntul preuniversitar, Dumitru Matei consideră că acuzaţia de amatorism este “exagerată” şi că proiectul va fi corectat şi ajustat.

Examenul naţional de titularizare ar putea fi transformat într-un concurs organizat la nivelul şcolii sau al unui grup de şcoli, conform proiectului de lege al învăţămîntului preuniversitar, supus dezbaterii publice în data de 13 februarie. În proiect, se arăta faptul că „în învăţămîntul preuniversitar de stat, particular şi confesional, posturile didactice se ocupă prin concurs organizat la nivelul unităţii de învăţămînt sau al unui grup de unităţi de învăţămînt, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei”.



12