Fond împotriva fumatului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fond împotriva fumatului

Sănătate 20 Martie 2015 / 00:00 541 accesări

Fostul primar al New York-ului Michael Bloomberg și co-fondatorul Microsoft Corp. Bill Gates lansează un fond pentru a ajuta țările cu venituri mici și medii în bătălia lungă și costisitoare cu industria tutunului. Anti-Tobacco Trade Litigation Fund, alimentat cu patru milioane de dolari de Bloomberg Philanthropies și de Bill & Melinda Gates Foundation, a fost anunțat miercuri, la a 16-a Conferință Mondială „Tobacco or Health“ din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Câțiva oficiali au declarat că se așteaptă ca fondul să crească, pe măsură ce noi donatori se vor alătura acestei cauze. În plus, juriști și alți experți vor presta gratuit sau cu tarif redus în vederea sporirii eficienței fondului. 

            Fumatul ucide peste cinci milioane de oameni în fiecare an, conform Organizației Mondiale a Sănătății, iar noul fond atrage atenția că aproape 80% dintre cei un miliard de fumători câți există în lume trăiesc în țări cu venituri mici și medii. ”Este o chestiune de sănătate publică faptul că guvernele din întreaga lume conștientizează problema, dar și a fiecărei țări și a fiecărei culturi. Nu credem că un guvern ar trebui să aibă de ales între investiții în viitorul poporului și lupta în justiție, iar noi suntem de părere că, bazându-se pe resurse potrivite, le-ar putea face pe amândouă”, a explicat fostul primar al New York-ului.

            Fondul completează cei 600 de milioane de dolari cu care Bloomberg Philanthropies s-a angajat să combată consumul de tutun la nivel mondial, din anul 2007, ajutând țările să pună în aplicare politici de control al pieței tutunului, cum ar fi creșterea impozitelor, crearea de locuri publice fără fumat și interzicerea publicității la tutun. Acesta va fi administrat de Campaign for Tobacco-Free Kids, cu sediul la Washington, care va coordona și resursele juridice și alte tipuri de asistență tehnică.



12