Grădiniţa din Independenţa va fi gata până la toamnă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Preşcolari „în casă nouă”

Grădiniţa din Independenţa va fi gata până la toamnă

Administrație 24 Aprilie 2014 / 00:00 680 accesări

Deşi suntem în UE de ani buni, copiii din mai multe comune constănţene sunt nevoiţi să înveţe în condiţii asemănătoare cu cele de care aveau parte bunicii noştri. În comuna Independenţa, de pildă, cei 80 de preşcolari încă învaţă în două săli „împrumutate” de la liceul tehnologic din localitate, după cum ne-a spus primarul Cristea Gâscan. „Comuna Independenţa nu are grădiniţă. Acum doi ani, copiii învăţau în două încăperi din spatele Căminului Cultural, care erau destinate bibliotecii, iar acum sunt în două săli de la grupul şcolar (n.r. - liceul tehnologic din localitate)”. Însă această situaţie nu va rămâne aşa pentru prea mult timp pentru că, începând din toamnă, cei mici vor învăţa într-o grădiniţă nouă. „Tocmai ce s-au montat termopanele, iar după 1 mai vom pune şi instalaţiile sanitare, astfel încât, din toamnă, să avem grădiniţă nouă”, a spus primarul. Acesta ne-a mai declarat că instituţia de învăţământ va cuprinde 80 de locuri, distribuite în patru săli de clasă, suficiente pentru toţi preşcolarii din localitate. Pe lângă sălile de clasă, grădiniţa va avea şi un loc pentru servit masa şi alte încăperi, după cum cer standardele europene. Iniţial, construcţia grădiniţei făcea parte dintr-un proiect european integrat, neaprobat. În lipsa fondurilor europene, proiectul este realizat cu bani de la bugetul local şi de la Consiliul Judeţean Constanţa. Pe lângă grădiniţă, cei din Independenţa se vor bucura şi de o localitate mai frumoasă. Primarul ne-a spus că, în prezent, se plantează gazon pe aleile pietonale din localitate, din fondurile locale, şi că, în paralel, se desfăşoară şi o amplă activitate de curăţenie.



12