Halep a aflat adversara din turul secund de la Australian Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Australian Open

Halep a aflat adversara din turul secund de la Australian Open

Sport 21 Ianuarie 2020 / 16:18 694 accesări
Sursa foto: Facebook Simona Halep

Sursa foto: Facebook Simona Halep

Calificarea Simonei Halep (locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4) în turul al doilea al primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, nu a fost una ușoară. După victoria obţinută marți în faţa americancei Jennifer Brady (locul 49 WTA), scor 7-6 (7/5), 6-1, Halep a declarat, la interviul de pe teren, că are dureri la încheietura mâinii drepte. „A fost un meci greu. Sunt foarte fericită că am trecut în turul al doilea. Este un sentiment foarte plăcut. În setul al doilea mi-am găsit ritmul puţin mai bine. Cred că am fost mai puternică şi am servit destul de bine în setul al doilea. Mă doare un pic încheietura mâinii, dar nu mă gândesc la ea acum, vreau să mă recuperez şi să mă răcoresc pentru a fi aptă pentru meciului din turul al doilea”, a spus Halep.

În primul set, la scorul de 5-5 și 40-30, Halep s-a împiedicat şi a căzut pe mâna dreaptă. Ea a acuzat dureri și în pauza care a urmat a solicitat time-out medical, fiindu-i aplicat un bandaj la încheietură.

Simona Halep o va înfrunta în turul secund la Melbourne pe britanica Harriet Dart (locul 173 WTA, jucătoare venită din calificări), care a produs suspriza marţi, eliminând-o, cu scorul de 2-6, 6-4, 7-6 (8/6), pe japoneza Misaki Doi (locul 82 WTA).



12