Hiperaciditatea, o afecţiune din ce în ce mai întîlnită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hiperaciditatea, o afecţiune din ce în ce mai întîlnită

Justiție 25 Iulie 2007 / 00:00 713 accesări

Senzaţia de arsură care porneşte din capul pieptului şi urcă spre gît, spun medicii, este primul efect al creşterii secreţiei de suc gastric. Această creştere este favorizată de mîncărurile picante, prăjelile, cafeaua, băuturile carbogazoase. “Cele mai afectate de această boală sînt persoanele care nu au timp şi răbdare să stea la masă şi să mănînce. Din păcate, foarte multe persoane suferă de această afecţiune deoarece serviciile din ziua de azi nu prea mai prevăd pauza de masă”, a declarat dr. Mihalea Runcaş, medic de familie. Pentru a evita aceste simptome, specialiştii sînt de părere că atunci cînd luăm masa ar trebui să fim foarte relaxaţi şi să mestecăm foarte bine. Pe de altă parte, dieta are un rol important în controlarea hiperacidităţii. Unele alimente cresc acididtatea gastrică, altele au efect de pansament gastric. Printre cele care dăunează se numără mîncărurile prăjite, condimentele tari (piperul, ardeiul iute, hreanul), cafeaua şi băuturile alcoolice. De asemenea, ciocolata şi ceaiul în exces pot provoca senzaţia de arsură în stomac. Vinovată este teobromina, o substanţă prezentă în boabele de cacao şi în frunzele de ceai. În alte condiţii, teobromina are efect stimulant asupra sistemului nervos. Pe de altă parte, brînzeturile, caşcava¬lul, alimentele bogate în fibre (orezul, unele cereale integrale), floricelele de porumb sînt alimente alcaline şi pot reduce secreţia de acid gastric. Chiar dacă pentru unele persoane pare incredibil, floricele de porumb au efect de pansament gastic, însă numai cu condiţia să fie pregătite cu margarină sau uleiuri hidrogenate. Indicată ar fi prepararea cu ulei de măsline sau de palmier. “Mesele copioase trebuie evitate cu desăvîrşire. Hiperaciditatea provoacă leziuni la nivelul mucoasei esofagiene sau al celei gastrice şi evoluează spre boli cum ar fi gastrita sau ulcerul”, a declarat dr. Mihaela Runcaş. Foarte importante în reducerea hiperacidităţii, spun medicii, sînt fructele şi legumele crude. Bananele coapte, pepenele galben, merele, perele, caisele, piersicile nu trebuie să lipsească din dieta zilnică a celor care suferă de hiperaciditate.

Taguri articol


12