Hoția bate filmul! Bijuterii de 100.000 de euro, furate în noaptea de Înviere!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hoția bate filmul! Bijuterii de 100.000 de euro, furate în noaptea de Înviere!

Eveniment 04 Mai 2016 / 17:28 778 accesări

În noaptea de Înviere, unii au luat Lumină și alții au luat tot ce au găsit în seiful unei bijuterii orădene high-class! Conform jurnaliștilor din Oradea, furtul ar fi avut loc în dimineaţa de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 05.00, la bijuteria Aur Lux, aflată în Piaţa Cetăţii. Hoții parcă s-au inspirat dintr-un film de acțiune „made in Hollywood". Hoții nu au intrat nici pe ușă și nici prin ferestre: și-au făcut un loc prin acoperiș, după care au spart tavanul bijuteriei prin mai multe locuri și au pătruns în incintă. Imediat, aceștia au dezactivat alarma și au smuls din pereți camerele de supraveghere. Punct ochit, punct lovit! Hoții știau exact unde să caute prada cea mare! Cu ajutorul unui flex au tăiat seiful din magazin, au deblocat mecanismul de închidere și au luat din interior trei kilograme de bijuterii în valoare de peste 100.000 de euro. Incredibil, proprietarii magazinului au aflat că au fost prădați abia în a treia zi de Paște, marți dimineață, atunci când și-au reluat activitatea. Patronii mai că și-ar fi dorit să nu le fi dat nicio zi liberă angajaților și să fi lăsat și un paznic non-stop în prăvălia lor. Hoţii au luat lănţişoare, inele, brăţări și cercei de 14 karate din seif. Este posibil ca oamenii legii să se confrunte cu un super-hoț. Nu se știe încă dacă jaful a fost dat de un singur individ sau de o echipă. „Poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării autorilor, dar și pentru recuperarea prejudiciului”, a declarat subcomisar Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor.

Citește și:

Jaf în Năvodari! I-au bătut în propria locuință și le-au furat 100.000 de euro!



12