Începe CE de atletism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe CE de atletism

Sport 11 August 2014 / 00:00 733 accesări

Astăzi, la Zurich (Elveția), vor debuta Campionatele Europene de atletism rezervate senioarelor și seniorilor, competiție la care va participa și o numeroasă delegație a României. Tricolorii au ajuns ieri la Zurich, printre cei care au făcut deplasarea numărându-se și trei atlete constănțene de la CS Farul. Astfel, Cristina Bujin (antrenor Bogdan Tudor) și Cristina Sandu (antrenor Lucian Sfia), care vor lua startul în proba de triplusalt, au plecat de pe Aeroportul „Henri Coandă” din București, în timp ce sprintera Andreea Ogrăzeanu (antrenor Cristina Manea), care va participa la 100 m și 200 m, a făcut joncțiunea cu restul lotului în localitatea elvețiană, venind direct din Germania. Cele trei sportive din orașul de la țărmul mării nu sunt cotate cu șanse la medalii, dar Bujin și Ogrăzeanu și-au stabilit drept obiectiv prezența în finalele probelor. În schimb, pentru Cristina Sandu, confirmarea prezenței la Zurich a venit pe ultima sută de metri, astfel că sportiva în vârstă de 24 de ani și-a propus să obțină un rezultat cât mai bun și să capete cât mai multă experiență. „Dacă Andreea Ogrăzeanu va scăpa de problemele medicale din ultima vreme, cred că are șanse la o prezență în finală. La fel și Cristina Bujin, dacă va sări la nivelul său bun, undeva pe la 14,20 metri. În schimb, pentru Cristina Sandu cred că va fi o experiență utilă pentru viitor”, a spus directorul general al CS Farul, fostul mare atlet Ilie Floroiu. Obiectivul stabilit de Federația Română de Atletism este câștigarea a două medalii și șase prezențe în finale.



12