James Cameron, premiat de Sindicatul Producătorilor Americani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

James Cameron, premiat de Sindicatul Producătorilor Americani

Monden 24 Septembrie 2010 / 00:00 345 accesări

Regizorul James Cameron va primi Milestone Award pe 2010, pentru contribuţia adusă industriei de divertisment, în cadrul galei Sindicatului Producătorilor Americani / Producers Guild of America (PGA), ce va avea loc pe 22 ianuarie 2011, la Los Angeles. Printre cineaştii recompensaţi la ediţiile precedente cu Milestone Award se numără Clint Eastwood, Walt Disney, Jeffrey Katzenberg, Alfred Hitchcock, Brian Grazer şi Ron Howard. Cea de-a 22-a gală anuală organizată de PGA va avea loc pe 22 ianuarie, la Century Plaza Hotel din Los Angeles. Tototdată, regizorul canadian James Cameron a fost inclus de reprezentanţii PGA pe lista Digital 25: Visionaries, Innovators and Producers, alcătuită anual, cu scopul de a recunoaşte meritele unor cineaşti şi companii care au contribuit la progresul ştiinţelor digitale în şapte domenii: internet, televiziune interactivă, efecte vizuale şi digitale, console de joc şi PC-uri, jocuri online, home entertainment şi animaţie digitală.

În 2010, PGA a premiat lungmetrajul ”The Hurt Locker”, care a primit apoi şi Oscarul pentru cel mai bun film. Câştigătorii sunt desemnaţi de cei circa 4.200 de membri ai Sindicatului Producătorilor Americani. Premiile oferite de PGA contribuie la impulsionarea vânzărilor de bilete şi la sporirea şanselor de câştigare a unui Oscar, deoarece mulţi dintre membrii PGA fac parte şi din Academia de Film americană. Calendarul premiilor ce vor fi decernate în 2011 începe să prindă contur. Potrivit Hollywoodreporter.com, gala Globurilor de Aur 2011 va avea loc pe 16 ianuarie, gala Sindicatului Regizorilor Americani (Directors Guild of America DGA) va avea loc pe 29 ianuarie, iar gala Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild SAG) va fi organizată pe 30 ianuarie. Sezonul premiilor decernate la Hollywood în 2011 se va încheia cu gala Oscar, care va avea loc la Los Angeles, pe 27 februarie.

Regizorul canadian James Cameron este considerat un expert în domeniul filmărilor care folosesc tehnologii revoluţionare. Lungmetrajele ”Avatar” şi ”Titanic”, regizate de James Cameron, reprezintă filmele cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei - cu 2,74 miliarde de dolari, respectiv 1,84 miliarde de dolari.

Taguri articol


12