Klaus Iohannis, portavocea electorală a PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Klaus Iohannis, portavocea electorală a PNL

Politică 04 Octombrie 2016 / 17:08 422 accesări
Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu va desemna ca premier o persoană urmărită penal sau condamnată, făcând referire la liderul PSD, Liviu Dragnea

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu va desemna ca premier o persoană urmărită penal sau condamnată, făcând referire la liderul PSD, Liviu Dragnea

Precampania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie a fost declanșată marți, când mai mulți lideri politici s-au certat pe tema desemnării viitorului premier al României. Culmea este că lupta a fost începută de președintele Klaus Iohannis, care, teoretic, ar fi trebuit să fie imparțial și să nu se implice electoral pentru nicio tabără politică. Numai că se pare că Ioahnnis că i-a moștenit lui Traian Băsescu nu numai scaunul de la Cotroceni, ci și năravurile. Astfel, Iohannis s-a înhămat la căruța numită PNL și a început războiul cu social democrații, care sunt, conform ultimelor sondaje, favoriți să câștige alegerile parlamentare. Iohannis a respins marți categoric posibilitatea de a desemna ca premier o persoană urmărită sau condamnată penal, indiferent de susținerea pe care ar avea-o în Parlament. Fără să pronunțe vreun nume, este clar că ținta șefului statului a fost președintele PSD, Liviu Dragnea (condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul referendumului), cel care, potrivit unor surse, ar urma să fie propunerea de premier a social democraților. Evident, pesediștii au sărit ca arși la afirmațiile șefului statului. Primul care a reacționat a fost Victor Ponta, care a spus că se așteaptă ca președintele să respecte Constituția și l-a acuzat pe Iohannis că îl plagiază pe Traian Băsescu. „Eu spun un singur lucru. Ce vor oamenii și votează în 11 decembrie, asta trebuie să respecte toată lumea”, a declarat Ponta. La rândul său, Liviu Dragnea a spus președintele nu face altceva decât să confirme ceea ce „dictează” președintele PNL, Alina Gorghiu.

Taguri articol


12