Localităţile sprijinite de CJC în dezvoltarea proiectelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Localităţile sprijinite de CJC în dezvoltarea proiectelor

Administrație 30 Iunie 2008 / 00:00 751 accesări

Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) continuă şi în acest nou mandat proiectele cuprinse în bugetul pe anul 2008 care vor fi finalizate în timp util. Este cunoscut faptul că din 2004, CJC a fost aproape de primăriile din judeţ, participînd financiar la renovarea căminelor culturale, a grădiniţelor, a dispensarelor, etc. Vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir a declarat că în acest nou mandat vor apărea şi alte proiecte care vor fi sprijinite în funcţie de posibilităţi. „Vor fi foarte multe proiecte de dezvoltare a localităţilor. Vom face o inventariere a tuturor proiectelor pe care autorităţile locale din judeţ vor să le dezvolte, vom stabili o listă de priorităţi după care vom vedea unde putem găsi sursa de finanţare, vom vedea dacă se pot plia pe fondurile europene, pe sursele guvernamentale. Noi sperăm să avem cît mai multe programe de dezvoltare în derulare“, a precizat Dragomir. În ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene, CJC se implică în atragerea acestora, dar are nevoie de mai mult sprijin din partea autorităţilor guvernamentale. „Prin Direcţia Afaceri Europene din cadrul CJC am fost în contact direct şi permanent cu toate autorităţile locale din judeţ, cărora le-am explicat care sînt granturile, cum pot fi accesate, care sînt criteriile de accesabilitate. Vom face loby mai puternic la ministere pentru că, din păcate, banii cei mai mulţi sînt la ministere - 85% - şi sînt blocaţi. Noi sperăm ca o parte din aceste fonduri să treacă şi în programele operaţional regionale“, a adăugat Cristinel Dragomir.



12