Martin Scorsese face un documentar despre Rolling Stones

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Martin Scorsese face un documentar despre Rolling Stones

Monden 07 Octombrie 2006 / 00:00 662 accesări

Celebrul regizorul american lucrează la un documentar despre legendara trupă britanică Rolling Stones şi, în acest sens, va filma concertele de la New York ale acesteia. Nu se ştie dacă documentarul va prezenta evoluţia trupei Rolling Sones sau doar turneul mondial pe care veteranii rockului îl susţin în prezent, "A Bigger Bang". Este cert, însă, că Martin Scorsese va filma cele două concerte, de pe 29 şi 31 octombrie, ce vor avea loc la Beacon Theatre din New York.

Martin Scorsese are multe realizări în domeniul filmelor despre muzica rock. Acesta a fost unul dintre cameramanii principali la concertele de la Woodstock şi este autorul majorităţii înregistrărilor clasice care îi au ca protagonişti pe membrii trupei Who, printre alţii. Martin Scorsese a mai realizat şi cel mai recent documentar despre Bob Dylan, "No Direction Home". Deşi membrii Rolling Stones au realizat mai multe filme despre concertele lor, există doar unul singur de tip retrospectivă asupra carierei trupei, realizat în anul 1989.

Taguri articol


12