Meciuri spectaculoase la „Cupa Maritimo“ la tenis de masă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de masă / „Cupa Maritimo“, a V-a ediție

Meciuri spectaculoase la „Cupa Maritimo“ la tenis de masă

Sport 24 Iulie 2016 / 17:15 939 accesări

Leontin Bădescu (dreapta) a câștigat a cincea ediție a „Cupei Maritimo” la tenis de masă

Leontin Bădescu (dreapta) a câștigat a cincea ediție a „Cupei Maritimo” la tenis de masă

Timp de două zile, sâmbătă și duminică, la Maritimo Shopping Center a avut loc a cincea ediție a „Cupei Maritimo” la tenis de masă, competiție la care au participat doritorii de mișcare, amatori sau foşti profesionişti. La startul întrecerii s-au înscris 64 de concurenți, iar după o serie de meciuri spectaculoase, în finală au acces Leontin Bădescu și Lucian Firică. La capătul unei întâlniri palpitante, primul s-a impus cu 3-1 și a câștigat ediția din acest an. În finala mică, Marian Nicola a trecut cu 3-1 de Adrian Hulea. Organizatorii au oferit primilor clasați premii constând în tricouri, vouchere, diplome și cupe.

Duminică s-a disputat și „Cupa Presei Maritimo” la tenis de masă, competiție la startul căreia au fost prezenți opt jurnaliști. Victoria i-a revenit lui Robert Bak („Cuget Liber“), care s-a impus în finală cu 3-1 în fața lui Paul Alexe (Litoral TV), în timp ce Adrian Lungu („Telegraf“) a urcat pe ultima treaptă a podiumului, după ce l-a învins în finala mică pe Mircea Ghiță (Neptun TV), cu 3-1. Au fost eliminați în sferturi Tudorel Ene (Digisport), Mihai Cheleș („Cuget Liber“), Cătălin Donose (Radio Constanța) și Ionuț Coman („Telegraf“).

Citește și:

Dueluri spectaculoase la Cupa „Maritimo” la tenis de masă



12