Medicamentele ieftine, scoase de pe piaţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medicamentele ieftine, scoase de pe piaţă

Sănătate 14 Iulie 2010 / 00:00 518 accesări

Peste 200 de produse generice au dispărut de la comercializare în 2009, din cauza preţurilor foarte mici, aproape sub marjele de profit, a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian. “Anul trecut au dispărut de pe piaţă peste 200 de produse generice, corespunzând la peste 25 de molecule, printre ele produse utilizate în terapia cancerului, a bolilor cardiovasculare, a diabetului şi a afecţiunilor reumatologice. Estimăm că peste 250 mii de pacienţi beneficiau de aceste medicamente în 2008 şi nu le-au mai găsit pe piaţă în 2009”, a precizat Damian. Potrivit preşedintelui APMGR, pentru toate aceste produse există alternative, dar, în marea majoritate a cazurilor, ele sunt mai scumpe sau accesul la ele este îngreunat de faptul că medicilor, farmaciştilor şi pacienţilor le trebuie timp pentru a afla de existenţa lor. Totodată, el a precizat că peste 250 de medicamente generice româneşti ar putea fi suspendate din fabricaţie dacă Ministerul Sănătăţii nu schimbă metodologia de calcul a preţurilor acestora. El spune că, din păcate, producţia indigenă de medicamente este discriminată de mulţi ani.



12