“Miza fundamentală a moţiunii de cenzură este reconfigurarea scenei politice”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Preşedintele PSD Mircea Geoană, la Mamaia:

“Miza fundamentală a moţiunii de cenzură este reconfigurarea scenei politice”

Politică 01 Septembrie 2007 / 00:00 546 accesări

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat vineri, la Şcoala politică a TSD, că miza fundamentală a moţiunii de cenzură pe care o vor iniţia social-democraţii este reconfigurarea axelor de forţă ale politicii româneşti. \"Există o miză mult mai importantă a acestei moţiuni, o miză la care ţin foarte mult. PSD are un dublu scop prin acest demers: clarificarea relaţiei între Executiv şi majoritatea legislativă şi formarea unui nou Guvern, dar mai importantă e o miză mai mare, fundamentală: reconfigurarea axelor de forţă ale politicii româneşti\", le-a explicat Geoană tinerilor social-democraţi implicaţiile depunerii moţiunii de cenzură. El a adăugat că, timp de 19 ani, scena politică românească a fost constituită în jurul a “două forţe politice ireconciliabile”: PSD şi celelalte partide care i se opuneau. Geoană a mai spus că, după moţiunea de cenzură, partidele ar trebui să găsească “înţelepciunea” de a contura un proiect politic comun, prin care să fie asumate obiective ce depăşesc specificul unui ciclu electoral, cum ar fi reformarea sistemului politic, prin introducerea votului uninominal, reformarea sistemului educaţional şi a celui din sănătate. El a invocat şi exemplele guvernărilor din Germania, Ungaria şi Bulgaria, unde partide cu ideologii diferite au realizat proiecte politice şi de guvernare care înglobau obiective comune tuturor forţelor politice. \"Întrebarea este dacă şi noi avem înţelepciunea să punem interesul ţării înainte. Întrebarea e dacă România nu are nevoie de un nou pact naţional\", a adăugat preşedintele social-democrat, adăugînd că acest pact ar avea drept scop modernizarea României. Vorbind despre “miza superioară” a moţiunii de cenzură, Geoană a amintit şi de acordul realizat în 1990 între “doi duşmani ireconciliabili”: Ion Iliescu şi Corneliu Coposu, care, dincolo de viziunile politice diferite, au căzut de acord că prioritatea României o constituia integrarea în NATO şi UE. “Deşi cei doi veneau de pe două planete diferite, au înţeles că ţara are nevoie de un proiect politic comun”, a spus Geoană. Liderul PSD a precizat însă că, dincolo de aceste obiective comune care ar putea face obiectul unui pact politic mai general, partidele vor urmări în continuare acapararea voturilor electoratului. Geoană le-a ţinut tinerilor social-democraţi şi o pledoarie despre cum ar trebui să arate clasa politică în contextul necesităţii acestui nou proiect. \"Diferenţa între un om politic şi un om de stat, între un politician şi un patriot este dorinţa de a te înălţa deasupra propriului interes. E timpul să ne punem întrebarea dacă dorim să rămînem doar politicieni\", a spus Geoană. În acelaşi context, el a mai spus că toate partidele au nevoie de \"un suflu nou\" şi de \"o infuzie de sînge proaspăt\". Geoană şi-a îndemnat tinerii colegi să nu ia exemplul celor mai vîrstnici din partid şi să nu le copieze acestora \"năravurile vechi\". El a evitat să răspundă atacurilor ministrului Apărării, liberalul Teodor Meleşcanu, la adresa PSD, preferînd să afirme că îl ştia ca fiind un om cu mai multă educaţie. ”Nu vreau să răspund unor politicieni care au folosit şcolile de vară ale tinerilor pe post de platformă de comunicare, pentru acuze punctuale sau pentru fraze sforăitoare”, a spus preşedintele PSD.



12