Muzică la „Primăvara Artelor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Muzică la „Primăvara Artelor”

Cultură 23 Martie 2013 / 00:00 598 accesări

Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” a organizat, vineri, la sediul din bulevardul Mamaia, o sesiune de comunicări ştiinţifice, înscrisă în seria anuală de activităţi „Primăvara Artelor”, la care au participat studenţi şi profesori de la specializarea Pedagogie muzicală. În cadrul sesiunii, câţiva studenţi şi masteranzi şi-au susţinut lucrările de cercetare ştiinţifică despre compozitori internaţionali din secolul al XX-lea, iar Adrian Mihai Hasna Preda, student în anul al II-lea la master în Arta educaţiei muzicale, şi-a lansat un album de muzică electronică. Adrian a prezentat publicului trei „mostre” ale creaţiei sale, împreună cu două videoclipuri ce i-au captivat pe cei prezenţi, care au reacţionat pozitiv, prin aplauze şi felicitări.

Numele albumului este „Puzzle Pieces of My Thoughts”, compoziţia muzicală îi aparţine lui Adrian, iar materialele video sunt regizate şi realizate împreună cu prietenii săi, Vladimir Lungu, Ionuţ Alexandru, Răzvan Ivan şi Ana Maria Ştefan. „Este cel de-al doilea album al meu, dar primul cu muzică instrumentală, întrucât am mai lansat unul cu muzică pop. Discul conţine 12 piese pe care le-am compus la solicitările unor apropiaţi, am o piesă pentru o trupă de acrobaţi, am şi o ilustraţie pentru poezie şi o melodie pentru o piesă de teatru. Eu compun muzică pentru teatru şi am mai compus şi muzică pentru un film documentar”, a declarat tânărul compozitor şi masterand în Arta educaţiei muzicale, Adrian Mihai Hasna Preda.

(C. S.)



12