După ce un ziarist irakian a aruncat cu pantofii în fostul preşedinte al Americii, rolul acestora în calitate de “mergători” a crescut considerabil în raport cu cerinţele noastre propagandistice. Paradoxal, deşi sîntem o ţară paşnică, s-a spus că pantofii noştri autohtoni ar putea fi folosiţi ca armă de distrugere în masă. Sigur, ca întotdeauna, cînd vine vorba despre noi, se exagerează foarte mult. Totuşi, de ce să nu recunosc, există un dram de adevăr în toată această poveste, fiind vorba de purtătorii de “ciorapi atomici”. Există specimene care, descălţîndu-se dezinvolt şi fără un scop anume, pot provoca panică şi agitaţie în rîndurile populaţiei de la oraşe şi sate. Din cîte am auzit, la noi, se poartă foarte mult pantofii electorali. Ei reprezintă expresia reală a ataşamentului exprimat de simplul cetăţean faţă de un pol sau altul al politichiei. Cunosc indivizi de stînga care poartă numai pantoful stîng. În foarte multe dintre aceste cazuri, piciorul drept este pedepsit exemplar, fiind tîrît pe jos într-un ciorap rupt sau înfăşurat în cîteva zdrenţe. Indivizii în cauză se mîndresc că sînt de stînga. Au o asemenea aversiune faţă de dreapta încît, atunci cînd îi apucă dracii, îşi dau cu stîngul în dreptul pînă la sînge. Sînt şi dreptaci care procedează la fel. Am auzit, recent, la televizor că, în campaniile electorale trecute, unii cetăţeni cu drept de vot au primit, ca stimulent, cîte un pantof, urmînd să-l capete pe al doilea după victoria candidatului. Din păcate pentru foarte mulţi dintre ei, votul uninominal s-a dovedit a fi un sistem fără de pereche. Adică, vreau să zic, foarte puţini sînt cei care s-au pricopsit, după alegeri, cu cel de-al doilea pantof. Aşa se face că, independent de voinţa lor, unii au rămas de stînga sau de dreapta, în funcţie de încălţările primite. Din acest punct de vedere, orizontul politic al maselor uşor de manipulat este greu de stabilit. Cei care au primit pantoful pentru piciorul drept sînt uşor confuzi, pentru că dreapa începe să semene tot mai mult, după vorbă, port şi doctrină, cu stînga. Cei de stînga sînt oarecum mai optimişti, fiind convinşi că, după absorbţia dreptei, mersul pe jos nu va mai fi o problemă. De altfel, sînt destui politicieni care, cu toate că se încalţă doar cu stîngul, pozează în oameni de dreapta. De foarte multe ori, îi trădează discursul şi nu pantofii care îi strîng peste măsură. Într-o zi, un cunoscut de-al meu a ieşit din blocul în care locuieşte desculţ, ceea ce m-a determinat să-l întreb de ce nu poartă pantofi. Vădit deranjat de indiscreţia mea ieşită din comun, mi-a răspuns sec: ”sînt apolitic”. Şi eu care credeam că este sărac! În perspectivă, după gestul mai mult decît curajos al gazetarului irakian, pantofii tind să devină arma mortală a alegătorilor, învăţaţi, în cazuri extreme de îmbulzeală, să folosească umbrela. Eu zic că un politician bine ţintit e ca şi înlocuit…